Trump, între bal și spital

Așa pățesti când lași un negustor să facă politică internațională.

Planul Washingtonului s-a prăbușit spectaculos! The Atlantic dezvăluie culisele șocante: Vance miza pe șantajarea Kievului cu acuzații de corupție pentru a-l forța să accepte înțelegerea orchestrată de Trump și echipa Witkoff-Dmitriev. Însă calculele cinice s-au dovedit complet greșite, lăsând administrația într-o situație cam jenantă.

Hai să dăm cărțile pe față: nu sunt fan, simpla vedere a lui Trump îmi provoacă o reacție similară cu urticaria, de parcă m-aș uita la un accident feroviar cu clovni. Dar circul pe care tocmai l-a orchestrat cu așa-zisul „plan de pace” este o capodoperă a absurdului care te face să te întrebi dacă omul e un geniu malefic sau doar un idiot savant cu o doză scandaloasă de noroc. Săracul Rubio se chinuie din răsputeri să-l scoată în curat, numai nu prea reușește.

Sceneta a decurs cam așa: Trump, acest maestru al je-m’en-fichisme-ului global, și-a trimis băiatul de mingi, pe Witkoff, la Moscova cu un mesaj demn de un patron de șaormerie: „Băi, zi-le la ruși să scrie ei repede ce vor, da’ în engleză, că nu stau eu să descifrez chirilicele lu’ Putin. Și repede, că am treabă.”

Rușii, excitați ca niște pudeli scăpați din lesă că îi bagă cineva în seamă, au încropit rapid o listă de 28 de puncte, un fel de scrisoare către Moș Gerilă de la un dictator psihopaț în plină de delir. Au trimis maculatura, iar Witkoff i-a pus-o pe birou Marelui Cârmaci Portocaliu.

Trump? Nici nu s-a uitat pe ea. Bucuros că mai scapă de agasantul Epstein, o semnează cu nonșalanța cu care dă autografe pe șepci. Marco Rubio, săracul, a aflat probabil de la știri, altfel ar fi făcut implozie vasculară citind inepțiile alea. Trump a mormăit un „Super, mersi!”, a pus ștampila și i-a pasat „documentul” lui Zelenski.

Când a văzut Zelenski ce a semnat americanul, a intrat direct în fibrilație atrială. După ce l-au reanimat consilierii, omul a fugit mâncând pământul la liderii europeni, cu hârtia în mână ca și cum ar fi ținut o bombă cu ceas.

Europenii, acești campioni ai îngrijorării profunde și ai acțiunii zero, au leșinat și ei, într-un sincron perfect. Da’, minune! Frica păzește pepenii. După ce s-au trezit din comă și au realizat că Trump chiar a semnat aberațiile lui Putin, birocrația bruxelleză, care de obicei are nevoie de trei ani să aprobe diametrul unui castravete, s-a mișcat cu viteza luminii.

În patru ore – rețineți, patru ore! – au scremut un plan de pace realist, beton armat, agreat cu Zelenski. Ce n-au fost în stare să facă în patru ani de război, au reușit într-o după-amiază, motivați exclusiv de teroarea că Trump tocmai a vândut planeta rușilor din neatenție.

Și acum vine partea delicioasă. Trump ia planul europenilor (pe care, evident, tot nu-l citește, că doar nu s-a apucat de geopolitică la bătrânețe) și i-l trimite lui Putin:
„Volodia, tată, eu am vrut. Ți-am semnat fițuica. Dar uite ce zic ăștia din Europa. Știi cum sunt ei, capsomani. Eu am încercat, să nu zici că nu-s băiat valabil.”

Și uite-l pe Putin, care deja punea șampania la rece, trezindu-se în fața unei realități crude: un plan beton pe care nu-l poate refuza fără să-și ia adio de la rafinării și buget, sub ploaia de rachete Tomahawk.

Dacă scenariul ăsta e chiar și pe jumătate adevărat, înseamnă că istoria universală tocmai a fost rescrisă de un personaj care, în timp ce salva lumea, probabil se gândea la ce sos să-și pună pe burger.

Este chintesența stilului Trump: diplomația de tip „samsar de mașini second-hand”. Urlă, amenință, face pe nebunul, cere imposibilul, sperie pe toată lumea de moarte și, la final, obține exact rezultatul rațional pe care politicienii clasici nu-l pot atinge în zece ani de simpozioane. Omul nu joacă șah, el răstoarnă tabla și pretinde că a câștigat pentru că piesele au căzut în forma literei „T”.

Nu știm dacă tactica asta de „ruletă rusească cu grenade” va ține la infinit. Dar dacă, dintr-o eroare monumentală și o lene cosmică, Trump împinge lumea spre pace, istoria va consemna cu un rânjet cinic: uneori, ordinea mondială nu se restabilește prin tratate fine, ci prin ghioaga unui lider care apasă butoane la întâmplare, doar ca să vadă ce luminițe se aprind. 😉

PS1. Acum, pentru că tot s-a aflat de șusta Witkoff-Dmitriev,, problema nu-i ticăloșia aranjamentului dar – tipic românesc- cine îi dădură în gât, europenii, ucrainienii, sau într-un elan masochist, chiar rușii. Cea mai nasoală variantă pentru Washington ar fi o trădare șocantă din miezul sistemului de securitate. Doar elitele CIA și NSA au acces la informațiile ultra-secrete, și zvonurile sugerează că rețeaua e plină de oameni care disprețuiesc vehement abordarea controversată a lui Trump față de Rusia.

PS2. Rușii și-au găsit în Witkoff consultantul prefect, care să-i invețe cum să-l îmbrobodească pe Trump să le înghită aberațiile. Cum să-i vorbească, cum să-i perie orgoliul, ce limbaj să folosească. Întrebare: la nivelul ăsta de politică internațională globală prestația lui Witkoff cum se numește, lobby sau trădare?

Un răspuns

Contras Carmen spune:

decembrie 10, 2025 la 11:45 pm

Excelent articol! Mi-a plăcut prezentarea „scenariului” în cheie comică. Are o tentă de pamflet, dar în esență e foarte serios și documentat. Felicitări!

Răspunde