• Justiția română s-a transformat într-o castă intangibilă care a îngropat mii de dosare pentru a salva infractorii de lux, demonstrând că legea se aplică pronto doar pentru căței.
• În timp ce presa aservită și politicienii fac scut în jurul acestui sistem putred, atacându-i pe magistrații care rup tăcerea, statul de drept devine din ce in ce mai mult o simplă fațadă.
• Bâlbele și indicațiile șoptite la microfon deschis de șefii instanțelor au arătat lumii întregi că sentințele se decid la comandă, demascând impostura celor care au puterea absolută asupra libertății noastre.

Să fim serioși: documentarul Recorder nu e o revelație, ci o confirmare brutală a unui secret pe care îl șușoteam cu toții pe la colțuri. Justiția română nu mai este oarbă; și-a scos eșarfa de la ochi ca să numere avantajele și să vadă cine comandă. Trăim într-o dictatură a magistraților, o castă intangibilă care face ce poftește, fără să dea socoteală nimănui, ascunsă după un limbaj de lemn, un gibberish juridic indescifrabil pentru muritorul de rând.

În acest hățiș de „excepții” și „vicii de procedură”, un magistrat îți demonstrează lejer, între două cafele, că albul e negru sau invers. Totul depinde de client, de conjunctură sau de comision. Bătrânul „Varan” Voiculescu a avut, într-un moment de luciditate cinică, gura aurită: cine are Justiția, are totul.

Lista rușinii și „Marea Prescriere” Astăzi vedem exact ce înseamnă să ai judecătorii la butonieră. Nu vorbim de tine, fraiere, care ești executat in no time pentru un impozit neplătit. Vorbim de Olimpul infractorilor de lux. Lista e lungă și selectă: Dragnea, Vanghelie, Mario Iorgulescu, Ponta, Vosganian, Tăriceanu, Grindeanu, Vîntu, Piedone, Oprescu, Blejnar, clanul Cosma, Nelu Iordache. Toți au dansat tangou cu legea și au ieșit aproape neșifonați.

Cifrele sunt de-a dreptul halucinante: între mai 2022 și decembrie 2024, 10.170 de dosare au fost aruncate la coș. Corupție, abuz în serviciu, înșelăciuni, ucidere din culpă – toate șterse cu buretele magic al prescripției. Iar cireașa de pe coliva justiției? În dosarul Colectiv, Piedone face un an de pușcărie pentru o faptă despre care Înalta Doamnă Lia Savonea de la ICCJ decretează ulterior că, de fapt, „NU există”. Schizofrenie juridică pură. Întrebare: cine plătește? Nu pensiile speciale, ca la alea știm deja cine sunt fraierii care cotizează.

Omerta Media și ipocrizia „suveranistă” Reacția presei și a politicului a fost un spectacol grețos de balet pe sârmă.

• Infecțiile suveraniste (RTV și Realitatea, apud CTP 🙂 ) au ignorat subiectul până le-a crăpat obrazul, apoi au început să verse lăturile obișnuite. În sincron, titluri gemene: „Replică pentru reziștii care atacă în haită” și „Ultima carte a reziștilor. S-a dat ordinul de luptă”. Și bineînțeles bau-bau-ul Coldea scos la înaintare și prezentat in buclă, doar doar cei slabi de înger pricep care-i șaua și care-i iapa.
  Scopul: Un telespectator dresat să închidă ochii la marele jaf din bani publici și la impunitatea milionarilor scăpați prin prescripție, telespectator mai degrabă manipulat să urască mesagerul. În loc să vadă o încercare de asanare a justiției, publicul este păcălit să creadă că asistă doar la un război între facțiuni rivale ale serviciilor secrete. Pe ideea moromețiană de „Dă-i în iad, că tot un drac!”.
• Curluntriștii de la Antena 3 au mimat un obiectivism scârbos, de parcă nu știm cine le plătește salariile, încercând să nu supere stăpânii de la PSD. Pentru conformitate au inventat și două găști, „kioveșiștii” și „savoniștii”, de care dumnealor se distanțează deontologic. (ha, ha) Care nu-i așa, cf. infecțiilor, se răfuiesc subteran pentru putere.
• Restul (Digi, Prima) au fost anemici, cu excepția notabilă a B1.

Dar premiul pentru ipocrizie merge la AUR. Marii „anti-sistem” au sărit la beregata magistraților curajoși care au rupt tăcerea, căutându-i de „păcate” prin chiloți și prin trecut. Dacă nu le găsesc, le inventează. Așa-i în tenisul politic: strigi că vrei dreptate, dar aperi sistemul putred. Avocata lui Simion, Silvia Uscov are și dumneaei păreri. Ce fel de păreri, cred că e inutil să mai spun.

Finalul apoteotic: microfonul care i-a trădat Totul a culminat cu conferința de presă de la Curtea de Apel București, gândită ca o ședință de înfierare a „trădătorilor” care au vorbit în documentar. Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Judecătoarea Raluca Moroșanu a oferit momentul disidenței, aruncând adevărul în fața unei audiențe șocate: „Realizatorii au perfectă dreptate, restul mint!”.

Și apoi, bomboana pe colivă: Măria Sa Lia Savonea, „stăpâna inelelor” din justiție, intervenind „discret” pentru a-i sufla răspunsurile purtătoarei de cuvânt, uitând că microfoanele sunt deschise. Întreaga națiune a auzit cum se fac jocurile la vârful Înaltelor Curți.

Nu e vorba de lege, nu e vorba de dreptate. E vorba de o gașcă de aroganți care decid, dintr-o plesneală de vorbe și o șoaptă la ureche, cine merge la pușcărie și cine rămâne liber să ne sfideze din vilele de lux. Aceasta este „Elita” care ne decide soarta: niște birocrați speriați de adevăr, care au nevoie de sufleuri ca să mintă coerent în fața camerelor.

Imaginați-vă scena: acești oameni au putere de viață și de moarte asupra noastră. Ei pot distruge destine cu o semnătură, pot îngropa furturi de miliarde sau pot băga la răcoare un amărât pentru o găină. Și totuși, când sunt puși în fața oglinzii de o anchetă jurnalistică, se comportă ca niște școlari prinși copiind. Refuz, incoerență, telefoane și comunicate scrise în limbaj de lemn, menite să prostească mulțimea.

Ceea ce vedem acum nu este o criză. Este o metastază. Justiția nu a fost capturată; s-a predat de bunăvoie, cu arme și bagaje, în schimbul privilegiilor, al pensiilor speciale nesimțite și al imunității de facto. Când un judecător sfidând bunul simț îți spune în față că albul e negru, contractul social este rupt. Care contract se bazează pe respect, încredere și acceptare din partea justițiabililor. Altfel statul de drept devine o glumă proastă, o fațadă de carton în spatele căreia băieții deștepți își împart prada.

Așadar, să nu ne mai mințim. Nu avem justiție. Avem o piață de tarabă unde sentințele pentru marii infractorii se negociază, unde termenele se vând la kilogram și unde libertatea e un lux pe care și-l permit doar cei care au furat destul cât să plătească taxa de protecție la Înalta Curte.

Dar speranțele nu sunt chiar pierdute. Iată că mai sunt profesioniști cu coloana vertebrală și cu atitudine. Pentru că dacă nu vrem să dăm în haos, singura soluție viabilă tot din rândul magistraților trebuie să vină.

Pentru că altfel, cine o să-i judece pe judecători?