Dacă există vreun lucru sigur în această țară, acela este faptul că românii au ajuns să trăiască cot la cot cu… corupția. Începând cu 1989 și până azi, tot ce putea fi corupt a devenit o normă, o obișnuință, o tradiție autohtonă. Companiile de stat, administrațiile locale și centrale, mass-media – toate sunt profund devorate de această maladie cronică, care a devenit, paradoxal, motorul funcționării sistemului „democratic” de carton.

Dacă până la Revoluția din 1989 corupția putea fi cel mai bine descrisă ca fiind containerizată sau rezervată membrilor de partid, după aceea, printr-o incredibilă devalorizare a sistemului de valori morale, corupția s-a „democratizat”. A dispărut pulanul organelor de forță, a dispărut frica și acestea au fost înlocuită cu… nimic. Am rămas goi în fața noastră, fără conștiința civică care să impună un minim de reguli de conviețuire socială decentă. Fiecare pentru el, fiecare cu propria dreptate. Nimeni nu ascultă pe nimeni, toți avem propria opinie, indiferent de cât de absurdă ar fi. Că doar e democrație, ce… Și vechiul sistem a profitat, și profită în continuare la maximum de haosul moral. Iată cum:

Companiile de stat: Multe dintre ele sunt doar un cancer care mănâncă salariile și investițiile
Să nu ne facem iluzii: companiile de stat nu mai sunt, dacă au fost vreodată, entități de interes public. Majoritatea s-au transformat, mai degrabă, în baze de operare pentru interese obscure, pline de oameni fără scrupule, care-și umflă buzunarele pe seama banilor publici. Aceste „instrumente” au fost pilotate de o mână de oameni care știu cine trebuie plătit ca să primească contracte cu dedicație, avize favorabile sau, pur și simplu, ca să nu fie deranjați. Sau s-au transformat în simple vaci de muls pentru puterea politică, care le controlează.

Se vorbește despre reforme și proiecte de „modernizare”, dar, zi de zi, vedem aceeași mizerie: contracte umflate, angajări pe pile, fără cap, fără coadă, fără logică. Curtea de Conturi? O glumă proastă, un fum de păcăleli sau, în cel mai bun caz, rapoarte pe care nimeni nu le bagă în seamă. În final, multe dintre aceste companii, departe de a fi motorul economiei, stau în serviciul corupției și intereselor de grup, nu al cetățeanului plătitor.

Administrația centrală: Regatul mieilor, unde totul se cumpără și se vinde.
La vârful statului, totul se face după reguli nescrise: „să fie bine pentru cine trebuie”, restul… e muzică și abur. Guvernele ar fi trebuit să curețe această mizerie născută din inerție, dar s-au dovedit a fi, mai degrabă colaboraționiștii din același cerc vicios. Legislația se modifică după nevoie, instituțiile de control sunt instruite ca să nu deranjeze pe cine nu trebuie. Iar rezultatele? Un balamuc birocratic, unde doar cei cu culorile politice potrivite pot fi siguri că rămân în siguranță. Un hățiș de acuzații și replici, vulnerabil, intr-o justiție haotică și mai degrabă atentă la propriile privilegii.

Ne spun că vrem stat de drept, dar, în realitate, situația este cu totul alta: în numele luptei anticorupție, se încearcă sugrumarea celor care vorbesc adevărul, în timp ce cei care fură fără jenă dorm liniștiți noaptea, știind că justiția le va face pâș-pâș, dacă nu chiar deloc. Sistemul s-a transformat într-un monstru care se hrănește cu legi și decizii, iar noi suntem doar spectatori ai acestui spectacol trist.

Administrația locală: Satul unde toți știm cine fură, dar tăcem cu brio.
La nivel local, farmecul corupției atinge cote maxime. În orice sat, oraș sau comună, politicienii, funcționarii și afaceriștii fac ce vor și cum vor. Se știe că, pentru a finaliza un proiect de infrastructură, trebuie plătit o „taxă”, iar dacă nu, nu vei primi autorizație sau vei avea parte de întârzieri interminabile. Totul devine un teatru ieftin, din care se hrănesc bine cei care nu trebuie trași la răspundere.

Mass-media: Perla coroanei sau cum presa s-a transformat în agent al corupției.
Și dacă problema ar fi fost doar politicienii și funcționarii corupți, nu am avea atât de multe motive de nemulțumire. Problema se adâncește până în mass-media, unde corupția a devenit, tacit, o normă acceptată, un mecanism de apărare pentru interesele ascunse ale marilor grupuri de putere. Ultimii ani dovedesc, fără echivoc, că presa românească, mult timp considerată gardianul adevărului, s-a transformat într-un colac de salvare pentru corupția generalizată.

Jurnaliști care ar fi trebuit să fie în prima linie a luptei pentru transparență și integritate au fost cumpărați sau mituiți. Unii au pierdut independența, fie prin documente compromițătoare, fie prin dispariții, lobby sau surse anonime. Informațiile verificate au fost înlocuite cu articole plătite sau cu teorii conspiraționale, menite mai degrabă să acopere decât să expună adevărul.

Ce s-a întâmplat? În loc să fie stâlpi ai democrației, unele publicații și televiziuni s-au transformat în instrumente de manipulare, de știri plătite și propagandă. Spațiul public a fost invadat, uneori chiar de dezinformare, menită să protejeze mafia politică și economică. În loc de filtre ale adevărului, mass-media românească a devenit o punte între corupție și cetățean, adesea împletindu-se cu interesele celor ce dețin puterea. Concret, din cele cinci televiziuni principale de știri, trei sunt controlate de foști infractori dovediți, fugiți de justiție, sau condamnați în lipsă: Antena3, RomâniaTV și RealitateaTV – insolvabila televiziune a poporului. 🙂

Când presa devine instrument în mâinile corupției.
Această situație s-a instaurat pentru că în România, nu doar politicienii, ci și propagandiștii, mogulii și patronii trusturilor au ales să-și păstreze influența și profitul, sacrificând adevărul și integritatea. Exemplele cele mai clare sunt publicațiile și televiziunile, care, sub pretextul apărării libertății de exprimare, s-au transformat în arme folosite pentru manipulare și pentru influențarea opiniei publice.

Adesea, audiența este indusă în eroare, dezinformată și manipulată, cu reportaje tendențioase, denigrări și acuzații fără fundament. În aceste condiții, lupta anticorupție devine doar o caricatură, în timp ce adevăratele probleme ale țării sunt mușamalizate. Cei care încearcă să-i trezească pe oameni sunt marginalizați sau acuzați de „fake news”.

Și mai sunt: justiția, sistemul de învățămînt, sistemul medical. Toate devorate de aceiași mentalitate: QUID PRO QUO, dacă îmi dai, îți dau – adică te servesc. As simple as that. Se întâmplă aproape peste tot, unde lucrurile contează. Pentru că nu te murdărești pentru orice gheorghe din Poplaca. Care e rezolvat și justiționat pronto, ca nu cumva să zică cineva că nu avem sistem functionabil sau justiție eficientă.

Ce înseamnă acest sistem pentru noi toți?
Această combinație toxică de corupție politică, economică și mediatică face ca România să rămână o țară slabă, deziluzionată și aproape imună la reforme reale. Investițiile, dezvoltarea economică și încrederea cetățenilor în instituții se prăbușesc, iar speranța devine o specie pe cale de dispariție.

Cea mai gravă problemă nu este doar corupția în sine, ci mentalitatea care o tolerează, o acceptă sau chiar o încurajează. În acest sistem, cine nu fură, cine nu dă mită sau nu șoptește favoruri, face figură de prost. Este perceput ca un idiot, un naiv, iar astfel de mentalități încurajează mediocritatea și condamna seriozitatea și corectitudinea.

Ce trebuie făcut?
Visează cineva la o societate fără corupție? În condițiile actuale, aceste iluzii sunt doar speranțe fără fundament. România are nevoie de o revoluție a valorilor, de o schimbare profundă a mentalității colective.

Întrebarea esențială este: suntem dispuși cu adevărat să facem efortul? Răspunsul depinde doar de noi. De modul în care ne raportăm la adevăr, dreptate și lege. De cât de mult tolerăm această stare. Cât trebuie să fim bătuți în cap până să învățăm că munca cinstită, corectitudinea și integritatea nu sunt doar idealuri, ci condiții obligatorii pentru o societate sănătoasă.

În final: trebuie să ne trezim din acest coșmar.
Altminteri, vom rămâne o țară blestemată. Corupția nu doar că a devenit un virus, ci și un mod de a trăi și a supraviețui. Și mulți cred că această situație poate fi schimbată rapid. Se înșală amarnic. Schimbarea va veni doar atunci când oamenii vor decide să acționeze, nu doar să vorbească.

Fiecare trebuie să se angajeze, în propriul microunivers, să lupte pentru o societate curată. Dacă acceptăm ca hoția, mita, traficul de influență și manipularea să fie parte integrantă din viața noastră zilnică, ce mai avem de salvat? Fără o schimbare profundă a mentalității, fără un război clar împotriva acestei boli cronice, vom continua să ne afundăm în mlaștina corupției, a dezinformării și deziluziei.

România nu trebuie să fie doar o țară a compromisurilor și minciunii.
Schimbarea adevărată începe cu fiecare dintre noi. În lupta pentru valorile fundamentale, în refuzul de a accepta poziții și funcții pentru bani sau promisiuni de imunitate. În fața unui sistem corupt, responsabilitatea, unitatea și curajul rămân cele mai puternice arme.

Până atunci, ne rămâne doar să fim martorii unui spectacol trist. Corupția a devenit, nu doar o boală, ci un sistem de guvernare și un mod de viață. Cine ne poate salva dacă nu noi înșine? Cei care încă mai simțim că trebuie să facem ceva pentru a salva moralitatea acestei națiuni?