• Prin tăcere și lașitate instituțională în fața bombelor rusești, statul român a abandonat funcția sa de bază, transformând țara în călcâiul lui Ahile al Europei și într-un poligon de testare pentru hărțuirile Moscovei.
• Este de o penibilitate strigătoare la cer ca, după patru ani de somn administrativ și bugete risipite, să le transmitem rușilor că au cale liberă încă doi ani până când vom fi capabili, milogindu-ne pe la aliați, să ne apărăm propriii cetățeni.

Ce poate fi mai penibil decât o victima care in loc să-și acuze agresorul, se smiorcaie și îi găseste acestuia scuze! Cam asta a fost reacția oficială, nu putem, am fi putut dacă n-ar fi fost, nu-i sigur, poate trimitem probele la ministerul adevarului de la Kremlin! Toată vrăjeala echivocă și penibilă bazată pe zicerea din bătrîni, aia cu capul plecat sabia nu-l taie. Funcționează poate, doar nu la ruși! În anii ’50 prima grijă a ocupanților de facto a României a fost să se descotorosească de cozile de topor autohtone, retineți AUTOHTONE, în frunte cu leadershipul dezumanizat de la închisoarea Pitești!

Și e penibil când aliații tăi, neimplicați și neatinși – cel puțin nu în mod direct – au o reacție mai fermă și mai verticală decît ai tu, victimă agresată. Cum ar fi fost dacă ar fi murit oameni?

Din păcate statul român tocmai a mai bifat o non-performanță: am eșuat. Total, lamentabil, în genunchi. Funcția de bază a unui stat – nu să împartă sinecuri, nu să organizeze simpozioane, ci să-și apere cetățenii – a fost aruncată la coșul de gunoi al realpolitik-ului de moment. Prin această reacție declarativă nu am evitat conflictul; dar am trimis o invitație oficială, cu ștampilă și covor roșu, pentru continuarea și escaladarea agresiunilor Moscovei. România este astăzi, sub privirea siderată a întregii lumi, călcâiul lui Ahile al Europei. Suntem poarta lăsată deschisă prin care interesele rusești au cale liberă să destabilizeze UE și NATO.
Și uite consecințele. Pentru că noi (armata română, zic) nu suntem în stare, sau nu dorim, NATO e gata să preia comanda asupra gheparzilor și a sistemului MEROPS. De aici . Frumos, nu?

Toate analizele aliaților – pe care geniile noastre de la București probabil le folosesc ca suport de cafea – spun clar: Rusia nu va veni cu mase de tancuri să cucerească teritorii. Va face exact ce face acum: incursiuni hibride, scurte, sâcâitoare, „sub pragul conflictului”, ca să testeze lașitatea Occidentului. Să-i pună pe aliați în fața unei dileme paralizante: „Riscăm un război mondial pentru un bloc din Galați?”. Iar în acest scenariu cinic, România joacă cu brio rolul „idiotului util”. Noi furnizăm Rusiei poligonul de testare, noi le dăm ocazia să ne hărțuiască și să ne submineze unitatea, în timp ce la București se practică datul din colț în colț.

Am avut 4 ani la dispoziție! Mai vă aduceți aminte când covrigarul de Buzău, zâmbind cu toată gura zicea că ne apară NATO? Au fost patru ani de când rachetele zboară pe lângă urechile noastre, timp în care puteam să cumpărăm și să instalăm sisteme anti-dronă pe fiecare bloc de la Dunăre. Și ce auzim astăzi de la Cotroceni? O declarație ridicolă din gura președintelui Nicușor Dan: „Se semnează zilele astea contractele pe SAFE și în 1-2 ani o să avem sistemele”.

Păi, domnule președinte, drona a căzut azi-noapte! Blocul a explodat acum! Oamenii au fost spitalizați acum, la doar câteva săptămâni după ce altă dronă a lovit Galațiul și doar norocul chior a făcut să nu avem cadavre pe asfalt. Suntem, poate, la zile sau săptămâni distanță de momentul în care următoarea bucată de fier rusesc va ucide un copil. Și dumneata ieși la tribună și spui poporului că peste doi ani va fi protejat? Ce mesaj e ăsta pentru Kremlin? E opusul descurajării! Le spui curat: „Băieți, aveți doi ani la dispoziție să zburdați cum vreți pe cerul nostru, că noi n-avem cu ce să vă dăm jos!”. Iar acum ne ducem, ca de obicei, cu mâna întinsă la aliați. Să ne milogim, să cerem ajutor, ca niște asistați sociali ai securității globale.

Sigur că ne vor ajuta, din milă sau din interes propriu, că doar trebuie să-și apere frontierele. Dar cu ce preț? Cu ce imagine? Ce credibilitate mai are România? Polonezii, balticii, nordicii au strâns cureaua și au investit masiv în propria reziliență. Noi am dormit în papuci, cu burtile pline de promisiuni politice, iar acum ne ducem la cerșit. Cu ce legitimitate? Rezultatul? Vă spun eu: în spatele ușilor închise, în discuțiile informale din cancelariile străine, nu s-a mai auzit un asemenea dispreț manifest și o asemenea lipsă de respect la adresa României de dinainte de aderarea la UE! Imaginea noastră este catastrofală. Și în acest timp, noi continuăm să facem politică externă de aruncat praf în ochi, cu postări siropoase de PR pe Facebook, când populația acestei țări nu mai crede nicio secundă că statul o poate apăra! Păi, în caz de nevoie, cine credeți că mai merge la război? Cum să mai faci mobilizare când cetățeanul vede că tu nu ești în stare să-i aperi viața în timp ce doarme în propriul pat, la Galați?

Și să nu aud argumentul mizerabil că „suntem săraci”, că n-avem cu ce să ne dăm viteji în fața rușilor. Suntem țara cu cea mai mare creștere a PIB-ului din Uniunea Europeană în ultimele decenii! A cui e vina, domnilor din PSD și din opoziție, că tot noi avem cel mai mare deficit din UE și că nu găsim bugete să ne apărăm simpla existență?

Priviți peste Prut, dacă mai aveți o fărâmă de decență! Republica Moldova – o țară fără adâncime strategică, fără armată funcțională, neutră prin Constituție, cu un conflict separatist înghețat în coastă și cu cel mai mare nivel de sărăcie din Europa – răspunde ferm și fără teamă Rusiei încă din prima zi! Ia măsuri drastice, reduce influența rusească, curăță rețelele de spionaj și face maximum din ce poate, singură sau cu partenerii. Republica Moldova poate. România, membră NATO și UE, plină de generali cu stele făcute la apelul bocancilor, nu are nicio scuză!

Orice răspuns diplomatic este o glumă proastă în acest moment. Răspunsuri graduale, cu expulzări de diplomați și note de protest, se dădeau la început, când aceste „incidente” – de unde știm că a fost un accident și nu o răzbunare a Rusiei? – erau la prima abatere. Acum este nevoie de răspunsuri de securitate, militare, fizice! Dacă tu îi transmiți constant inamicului că a încălcat „liniile roșii”, dar nu faci niciodată nimic ca să-i crești costurile, ca să-l pedepsești, păi atunci cât de roșii mai sunt liniile alea, domnilor? Sunt roz! Sunt inexistente!

Cum va fi capabilă România să apere proiectul Neptun Deep sau centrala de la Cernavodă, infrastructura critică din Marea Neagră și interconectările energetice de miliarde, dacă noi nu suntem în stare să apărăm un municipiu plin de civili?

Nu mai există cosmetizare posibilă. Suntem penibili, suntem absolut nepermis de vulnerabili în fața unei amenințări vizibile, predictibile și perfect calculabile. Ne comportăm ca un stat de mâna a șaisprezecea, incapabil să-și exercite atributele de suveranitate. Și, în loc să acționăm, suntem în continuare preocupați să ne ascundem iresponsabilitatea criminală sub mantia de „bla-bla” și sub butaforii de prost gust, cum a fost și circul recent de la Cotroceni, așa-zisul summit anti-dezinformare. Pe noi nu dezinformarea ne ucide! Pe noi ne ucide lașitatea voastră!