Acum ceva vreme când umbla vorba că bugetarii cu salariul brut peste opt-nouă mii de lei nu mai primesc tichete de vacanță am văzut un protest spontan făcut de locuitorii Ministerului de Finanțe.
Nimic bun aici, eventual doar faptul că un privitor independent ar fi putut să vadă la un loc, în toată splendoarea ei gloata de funcționari cu domiciliul permanent în birourile patriei. Mulți. Și pe nefericitul ministru încolțit pe holuri.
Dincolo de obrăznicia protestului rămân câteva lucruri evidente. După pandemie, când volens nolens jobul cu plăsuța cu documente la ghișeu a cam dispărut, a dispărut și bruma de știință a funcționarului public de la ANAF și cam la orice nelămurire răspunsul e inevitabilul „așa zice calculatorul…” sau „așteptăm instrucțiuni de aplicare”, asta dacă ai norocul să intri in instituție.

Un scurt istoric. Prin 2016 statul român avea o colaborare cu Banca Mondială, un program de digitalizare a ANAF-ului, o soluție informatică globală funcționabilă în toate administrațiile fiscale din țară. Avantaj imens pentru eficentizarea interogarii și obținerii rapoartelor de sinteză, dar un imens dezavantaj pentru toți politrucii din România, care schimbă zilnic taxe: nu te puteai juca la taxare, pentru că implementarea unei măsuri fiscale dura între 6 luni și un an. Nu mergea că se mai trezea cineva de dimineață și mai punea o taxă, iar ANAF trebuia să o colecteze. Erau în jur de 70 mil. de euro pentru modernizarea infrastucturii ANAF, software și hardware, bani moka de la Banca Mondială.
Dar… În 2019 Guvernul României oprește programul, și renunță la 52 de mil. de euro din această sumă, după ce timp de 5 ani cheltuise 18 milioane de euro (ați ghicit !) pe diverse contracte de consultanță.
ANAF ar fi urmat să folosească un sistem denumit RAMP, care să unifice toate nevoile Fiscului într-o singură soluție IT.
Ghinion. Și nici măcar programul de conectare a caselor de marcat la servere centralizate nu e clar că funcționează. Ați mai auzit ceva de el? Altceva decât că Fiscul nu colectează. Păi cum? Înainte era vorba că toți vânzători de prin buticuri fac evaziune la greu. Și acu’, după înrolarea caselor de marcat, nimic? Nici un efect? Concret în cifre ? Sau poate că multa evaziune era în altă parte? Vorba cuiva: e foarte greu să găsești o pisică neagră într-o cameră întunecoasă, noaptea. Mai ales dacă pisica nu e acolo!

Fostul șef al ANAF-ului Gelu Diaconu despre centrul de date al instituției:

„E o construcție insalubră, pe care eu am găsit-o la nivelul unui sector zootehnic din vremea CAP-urilor lui Ceaușescu. Nici măcar nu au serverele cu capacitatea necesară pentru a prelucra bonurile fiscale de la casele de marcat, care au fost procurate degeaba, cu jurnal electronic. Ei nu folosesc datele”

Între timp SRI-ul nu stă degeaba și se conectează la baza de date a Fiscului, așa anapoda cum e. Introducing SII Analytics platforma prin care baieții cu ochi albaștri au acces la toate datele tale: CNP, domiciliu fiscal, obligațiile fiscale, pe categorii de venituri, de contribuabili, de adrese. Nice.
Dezvoltator SIVECO, ex Irina Socol, condamnată pentru evaziune fiscală, și Nova Tech Integrated Solutions păstorită de Liviu Uruc, prieten și partener de afaceri cu Sebi Ghiță. Care Ghiță? Ăla fugit în Serbia și condamnat în lipsă (am pierdut șirul de câte ori) de profitabila justiție din RO. Intangibilui Sebestian Ghiță.

Hei, dar nici Direcția Generală de Tehnologia Informației din ANAF nu taie frunză la câini și produce minunatul program național de facturare, e-Factura. O caricatură de program informatic accesibil din SPV, celebrul Spatiu Privat Virtual. Cu o interfață parcă scrisă de un elev începator la cursul de informatică de la Casa Pionierilor, programul returneză eventualele erori de culegere date într-un fisier în format XML(!), într-o romgleză perfectă 🙂 înspre cruceala contabililor nevorbitori în limba lui Shakespeare și ignoranți sută la sută în materie de Extensible Markup Language. Erori returnate nu de puține ori după minute bune de așteptare, uneori zeci, de la data submiterii. Programatorii ANAF-ului n-au auzit de validare online. Ce-or face firmele cu sute de facturi pe zi ? Documentația bineinteles, tot în engleză. Și, cu toate cursurile făcute de CECAR, nici până acum nu e clar cum se stornează o factură în superbul program.
Întrebati pe Google și vedeti ce obțineți.
Și apropo de SPV. Vrei SPV? Ai nevoie de semnatură digitala. Nu costă mult. Câteva sute de lei/an. Apoi te înregistrezi. Piece of cake.

În fine, o rază de lumină. De fapt două.

Prima. Firmele private au preluat sarcina IT-iștilor bine remunerați de la Ministerul de Finante. Contra unui preț (modic, deocamdată) firmele pot factura decent. Vom trăi și vom vedea.

A doua. Într-un superb avânt digital, premierul Ciolacu a decis să ia taurul de coarne. Mai precis de unicorn. Compania UiPath fondată de Daniel Dines, un unicorn al investițiilor (pe merit) s-ar implica în digitalizarea sistemelor informatice ale statului. După ceva discuții premierul Ciolacu zice pe Facebook: „Le-am spus că nu vrem să inventăm roata, ci să preluăm un model internațional de succes”.
Succes UiPath, dar nu cred că la stiință sau la modelul internațional e problema. Îmi aduc aminte de Bolojan într-un interviu acu’ câțiva ani, cum povestea despre informatizarea primăriei de la Oradea și ce probleme au fost la începuturi. Despre cum călcau funcționarii din birouri pe cablurile de rețea, ca să zică apoi: nu merge domle’, nu vezi că dă eroare!
Și îmi vine în minte populația din birourile Ministerului de Finante ieșită la protest. Îndreptățit, cum altfel!