romanian_version
english version
german version
french version
italian version
hebrew version
Facebook
Twitter
Email

DOAR FAPTE. FĂRĂ COMENTARII.
Cu o singură excepție

Azi: 2025-02-15

la multi ani

Cele mai otrăvitoare ciuperci din România

cele mai otravitoare ciuperci
Ciupercile sălbatice sunt foarte apreciate în gastronomie pentru aromele lor deosebite. De exemplu, trufele, care cresc din abundență în pădurile României, reprezintă o industrie de milioane de euro.

Dacă intenționați să culegeți ciuperci sălbatice, este esențial să respectați câteva reguli de bază. Consumul de ciuperci otrăvitoare poate avea consecințe grave, uneori chiar fatale. Fiecare specie de ciupercă prezintă elemente distinctive pe care neapărat trebuie să le analizați, și bineînțeles să știți cum arată acestea pentru fiecare specie în parte. Iată o listă scurtă cu aceste proprietăți de identificare care pot face diferența de la moarte la viață:

Pălăria:

  • Observați forma, dimensiunea și culoarea pălăriei
  • Analizați textura suprafeței superioare
  • Verificați reacția la apăsare și schimbările de culoare
  • Notați aspectul marginii pălăriei (ridicată sau rulată)

Sporii și lamelele:

  • Examinați prezența sporilor între lamele
  • Studiați forma, culoarea și grosimea lamelelor
  • Observați modul în care lamelele sunt atașate de picior

Piciorul:

  • Analizați forma, mărimea, grosimea și culoarea piciorului
  • Verificați prezența sau absența inelului sub pălărie
  • Observați modul de prindere în pământ
  • După culegere, verificați dacă piciorul este gol sau plin

Iata o lista cu cele mai otravitoare ciuperci:

  1. Amanita phalloides (Buretele viperei)
Amanita phalloides (Buretele viperei)

Descriere: Pălărie de culoare verde-gălbuie până la brun-verzuie, uneori albă, cu un diametru de 5-15 cm. Lamele sunt albe. Piciorul este alb, cu un inel fragil și o volvă (o teacă membranoasă la baza piciorului).
Buretele viperei, considerat una dintre cele mai letale ciuperci, este larg răspândit în Europa. Această specie este deosebit de periculoasă datorită asemănării sale izbitoare cu unele ciuperci comestibile, conform informațiilor din Enciclopedia Britannica.

Toxicitatea sa provine din amatoxine, substanțe care își păstrează proprietățile nocive chiar și după gătire, rezistând la temperaturi înalte. Odată consumate, aceste toxine provoacă rapid daune celulare extinse în organism.

Habitat: Păduri de foioase, în special sub stejari, fagi și castani.

Simptomele otrăvirii: Simptomele intoxicației apar de obicei între 6 și 12 ore după ingerare și includ:

  • Dureri abdominale severe
  • Vomă
  • Diaree cu sânge
  • Deshidratare accentuată

Pe măsură ce intoxicația progresează, apar semne de afectare a organelor vitale:

  • Deteriorarea ficatului
  • Insuficiență renală
  • Afectarea sistemului nervos central
  • Scăderea producției de urină
  • Hipoglicemie (nivel scăzut al zahărului în sânge)

Aceste complicații pot duce la comă și deces în peste 50% din cazuri. Istoricul înregistrează victime notabile ale acestei ciuperci, printre care: posibil, împăratul roman Claudius, în anul 54 d.Hr., Papa Clement al VII-lea, care s-a otrăvit accidental în 1534

Antidot:Nu există un antidot specific, tratamentul este simptomatic și se bazează pe spitalizare imediată și pe măsuri de susținere a funcțiilor vitale.

2. Pălăria nebunului (specia Cortinarius, Cortinarius rubellus, Cortinarius orellanus )

Pălăria nebunului (specia Cortinarius, Cortinarius rubellus, Cortinarius orellanus )
Pălăria nebunului (specia Cortinarius, Cortinarius rubellus, Cortinarius orellanus )

Descriere: Două specii deosebit de periculoase de ciuperci sunt cunoscute sub numele de „pălării mortale”. Aceste ciuperci prezintă un risc major din cauza similitudinii cu anumite specii comestibile. Poate fi usor confundata cu alte specii de Cortinariaceae de culoare rosietica dar pericolul real il constituie nu confundarea ei cu alte specii de Cortinariaceae, ci confundarea sa cu Galbiorii (Chantarellus cibarius) si introducerea sa in circuitul alimentar.

Pălăria, cu un diametru de 3-9 cm, este inițial globuloasă și convexă, dar devine treptat plată. Are o culoare ruginiu cu nuanțe roșiatice și prezintă un aspect catifelat și uscat datorită numeroșilor solzi care o acoperă. În centrul ei se află un gurgui nu foarte proeminent, dar bine definit și adâncit. La maturitate, marginea pălăriei tinde să se crape adânc. Culoarea acesteia variază de la roșu-portocaliu la brun-roșcat.

Toxicitatea lor provine dintr-o substanță numită orelanină, care are efecte devastatoare asupra organismului:

Habitat: Păduri de foioase, în special sub stejari, fagi și castani.

Simptomele otrăvirii: Inițial, provoacă simptome asemănătoare gripei

  • Are o perioadă de latență îndelungată, simptomele putând apărea până la trei săptămâni după consum
  • Această întârziere duce adesea la diagnostice eronate
  • În final, toxina cauzează insuficiență renală, care poate fi fatală fără tratament adecvat

Un caz celebru de intoxicare cu aceste ciuperci a avut loc în 2008. Scriitorul englez Nicholas Evans a cules și gătit astfel de ciuperci pentru familia sa. Patru persoane au fost spitalizate în urma consumului. Evans, soția și cumnatul său au necesitat transplanturi de rinichi ca urmare a intoxicației

Antidot: Tratament simptomatic, spitalizare obligatorie.

3. Galerina marginata (Gheba de brad)

Galerina marginata (Gheba de brad)
Galerina marginata (Gheba de brad)

Descriere: Pălărie mică (2-5 cm), brună-portocalie, cu lame maronii. Crește adesea pe trunchiuri de copaci putreziți.
Comună în Emisfera de Nord și în unele părți din Australia, Galerina Marginata este o ciupercă striată, care preferă să crească pe lemnul putrezit.
Conține aceleași amatoxine ca pălăria ucigașă. Ingerarea cauzează diaree, vomă, hipotermie și vătămări ale ficatului și poate avea drept rezultat moartea, în lipsa tratamentului.
Este o specie saprofită care crește în grupuri cu multe exemplare pe cioturi și bușteni în putrefacție și se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord în primul rând în păduri de conifere, mai rar în cele foioase, de la câmpie până la munte. O regăsim pe tot parcursul anului, dar perioada favorită de dezvoltare o are din septembrie până în noiembrie.

Habitat: Păduri de conifere, pe lemn mort.

Simptomele otrăvirii: Asemănătoare cu Amanita phalloides, cu afectarea gravă a ficatului. Sunt responsabile pentru o insuficiență hepatică severă. Mai departe toxinele acționează asupra sistemului nervos. Se intensifică musculatura stomacului, are loc secreția intensă al sucului gastral, apare diaree și vomă. Aceste ciuperci sunt responsabile pentru intoxicații mortale prin ingestie. Primele simptome apar, cam târziu, după 8-72 de ore după consumarea lor.

Antidot: Tratament simptomatic, spitalizare obligatorie.

4. Lepiota brunneoincarnata

Lepiota brunneoincarnata
Lepiota brunneoincarnata

Descriere: Pălărie brun-roșiatică, cu diametrul de 3-8cm, cu solzi maronii. Lamele sunt albe la început, apoi devin crem-roz.
Lepiota este o ciupercă striată care conține amatoxine.
Larg răspândită în Europa și unele părți din Asia, această ciupercă are un aspect inofensiv și a fost confundată cu varietățile comestibile, deși otrăvirile nu sunt frecvente.
Consumul accidental duce la creșterea gravă a nivelului de toxicitate din ficat și poate fi letal, în lipsa unui tratament imediat.

Habitat: Păduri de foioase și conifere, peluze, grădini. Specia trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, nu prea răspândit, de la câmpie la deal, pe sol umed, ierbos-nisipos, în locuri mai călduroase, preponderent în grupuri, în păduri de foioase și mixte, prin luminișuri și la marginea lor, în parcuri și grădini. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în septembrie (octombrie)

Simptomele otrăvirii: Simptome gastro-intestinale severe, cu risc de insuficiență hepatică.

Antidot: Tratament simptomatic, spitalizare obligatorie.

5. Amanita muscaria, buretele muștelor sau muscăriță

Amanita muscaria,buretele muștelor sau muscăriță

Descriere: Amanita muscaria este cunoscută sub diverse denumiri populare, cele mai comune fiind: Muscărița, Buretele muștelor, Ciuperca lui Moș Crăciun
Amanita muscaria este o ciupercă spectaculoasă și ușor de recunoscut.

Pălăria: Diametru: 8-20 cm, culoare: roșu aprins sau portocaliu-roșiatic, suprafață: acoperită cu puncte sau solzi albi (resturi ale vălului universal).
Formă: inițial sferică, apoi convexă, în final aproape plată.
Lamelele: albe, libere față de picior.

Piciorul: Înălțime: 8-25 cm, grosime: 1-2 cm, culoare: alb. Prezintă un inel alb în partea superioară
La bază are o volva (rest al vălului universal) sub formă de solzi concentrice.

Habitat: Păduri de foioase și conifere, peluze, grădini. Specia trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, nu prea răspândit, de la câmpie la deal, pe sol umed, ierbos-nisipos, în locuri mai călduroase, preponderent în grupuri, în păduri de foioase și mixte, prin luminișuri și la marginea lor, în parcuri și grădini. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în septembrie (octombrie)

Simptomele otrăvirii: Deși rareori fatală, Amanita muscaria este considerată toxică și poate provoca următoarele simptome:
Greață și vomă, halucinații și delir, confuzie și dezorientare, transpirații excesive, salivație abundentă, tulburări de vedere, contracții musculare, somnolență sau agitație. Simptomele apar de obicei la 30-90 de minute după consum și pot dura câteva ore până la o zi.

Antidot: Nu există un antidot specific pentru intoxicația cu Amanita muscaria. Tratamentul este în principal simptomatic și de susținere: Lavaj gastric (spălături stomacale) pentru eliminarea toxinelor neabsorbite, administrare de cărbune activat, monitorizarea și corectarea dezechilibrelor electrolitice.

În cazuri severe, poate fi necesară ventilația asistată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *