romanian_version
english version
german version
french version
italian version
hebrew version
Facebook
Twitter
Email

DOAR FAPTE. FĂRĂ COMENTARII.
Cu o singură excepție

Azi: 2026-03-11

la multi ani

Cofetăria geopolitică: Tortul Groenlanda și cofetarul zelos. Sau cum să te faci de râs cu spume

Aplaudați deci! Bravii politicieni au atins un nivel de performanță absolut remarcabil: au reușit să se facă de un rahat monumental și, bonus, să tragă și restul României în groapa ridicolului.

Să deschidem show-ul cu Maestrul Cofetar Giordano. Momentul său de glorie imbecilă, tăind un tort în forma Groenlandei, decorat festiv cu steagul american, a devenit viral mai repede decât un reel cu pisici pe net. Totul într-o sufragerie populată cu niște oameni, un grup obscur „Republicans for National Renewal”, afiliat conservatorilor din Partidul Republican și care se descriu ca susținând valorile naționale și valorile „America First”.

Colac peste pupăză (sau cireașa pe Groenlanda), în timp ce el își exercita talentul de măcelar geografic, Trump anunța relaxat că nu atacă pe nimeni și că e pe cale să bată palma cu NATO.
Timing impecabil, Giordano! Ești o rușine ambulantă și ar fi cazul să eliberezi șefia AUR, pentru că e greu de digerat o asemenea doză de penibil concentrat. E adorabil să ai lideri de partid care au interdicție să intre la vecini, în Moldova sau Ucraina. Se adaugă și Danemarca, probabil.

Asta în timp ce „greii” suveranismului european – Meloni, Farage, Bardella au ales calea demnității europene, iată, Giordano al nostru a decis să fie unicul, inegalabilul bufon al curții.


And the news keeps coming in! Intră în scenă proaspăt bronzatul Grindeanu, mare șef la PSD. Fără să-și obosească prea tare sinapsele, respectivul se aruncă cu capul înainte, numai nu cumva să ratăm marea înscriere în „Board of Peace” al lui Trump. Ce-i un miliard la banul public? Sau la averea dumnealui? Sare Nordis pronto cu sponsorizarea 🙂

Păi măi, strategilor de Dâmbovița! Dacă gândirea proprie e în vacanță, măcar vedeți ce fac alții! Polonia, Finlanda (unde Stubb e tovarăș de golf cu Trump), Italia sau Marea Britanie au refuzat politicos. Dar noi? Nu, noi trebuie să fim originali! Cum să ratăm șansa istorică de a sta la aceeași masă cu Lukașenko, Fico sau Victoraș Orban. Sau cu Putin! Făcând opoziție restului Europei civilizate! Vă funcționează creierul pe baterii consumate sau e doar o pană de curent generală la etaj?

Și, pentru ca tabloul să fie complet, marea coaliție USL și-a desemnat campionii pentru cruciada împotriva lui Bolojan. După o analiză profundă, au scos din joben două nume care inspiră un respect profund și unanim: Rareș Bogdan, maestrul propagandei stridente, și Marcel Ciolacu, covrigarul titan ot Buzău. Plus Câciu, economistul de geniu care sfidând aritmetica a pus de mămăligă bugetul patriei în 2023.

Dacă situația n-ar fi nasoală, am râde până la dislocarea mandibulei. Numa’ că nu prea-i de râs. Asta-i.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *