…pentru subminarea economiei naționale. Ok. Încălzire globală, reducerea emisiilor de carbon, energie regenerabilă, știți, poezia de la Bruxelles.
Foarte bine. Nimeni nu mai poate nega încălzirea globală. Trebuie doar să arunci o privire pe fereastră. Al nostru guvern, degrabă executant al ordinelor de la stăpânire, pornește marele program în care tot românul poate deveni prosumator. Adică cu niște panouri fotovoltaice pe casă să-și producă curent pe care să-l livreze în rețea și să-și compenseze consumul, ba chiar să producă în plus pentru ceva mărunțiș.
Perfect. Bani europeni sunt, se face o medie pe proiect, se alocă o sumă aferentă, se preconizează un număr de prosumatori și se dă ok-ul la program.
Doar că… iarna nu-i ca vara, sau în varianta Ministerului Energiei, noaptea nu-i ca ziua. Sau când nu-i soare e ca și când ar fi înnorat. Proiectul e un succes atât de mare încât pentru Sistemul Energetic Național (SEN) e chiar un dezastru. La ora actuală prosumatorii pot livra în rețea atâta curent cât fac toate parcurile eoliene sau fotovoltaice la un loc, sau centrala nucleară de la Cernavodă.
Și SEN nu-l poate prelua! Pentru că datorită naturii procesului de generare, energia verde vine în valuri. Mai mult ziua, mai mult când e soare și bate vântul! În rest mai de loc!
Ce înseamnă asta? Că pentru echilibrare România e obligată să vândă curent la prețuri negative când există surplus și să importe la suprapreț când regenerabilele nu mai funcționează. Ce înseamnă prețuri negative? Că noi dăm bani ca alții să ne ia curentul în surplus, nu cumva să ne bubuie transformatoarele.
Deci toate capetele luminate de la Transelectrica, ANRE, Ministerul Energiei, bine îndestulate din banul public, nu au fost în stare să prevadă o situație atât de simplă: să înmulțeasca numarul de potențiali prosumatori cu energia medie produsa pe caz și să aprecieze – chiar grosier- cam câtă energie verde ar fi injectată în SEN la final. Și să realizeze că energia produsă de eoliene sau fotovoltaice nu vine în flux continuu ci în valuri. Iar SEN trebuie în termeni tehnici, echilibrat.
Poate SEN gestiona această situație? Nu prea, greu și cu costuri suplimentare. Mari.
Acum ceva ani echilibrarea se rezolva cu ajutorul termocentralelor. Sau, după caz, cu hidrocentralele. Dar rând pe rând, termocentralele s-au închis și au rămas puține capacități de producție care să jongleze în sistem. Și nu s-a pus nimic în locul lor. Și dacă cumva mai e și secetă, am pus-o. Importăm la greu de la alții.
Dar nu. Pe respectivii i-au durut fix în fund. Ori n-au știut să facă o înmulțire. În alte vremuri domnii în cauză ar fi înfundat pușcăria pentru subminarea economiei naționale. Acum se pensionează discret sau sunt mutați pe alte sinecuri. Dacă sunt mutați.
Energia verde va crește în importanță, dar, paradoxal, este vulnerabilă în fața vremii. În cel mai recent caz de vreme extremă cu care România s-a confruntat, episodul din 18 noiembrie 2023, Unitatea 1 a Centralei Nucleare Cernavodă s-a deconectat automat de la rețea din cauza „condițiilor meteo care au cauzat perturbații în sistemul energetic național”.
În plus, vântul de peste 100 de km/h din timpul codului roșu din noiembrie 2023 a determinat oprirea turbinelor centralelor eoliene din zonele afectate, acțiune recomandată la astfel de viteze.
Ministerul Energiei a transmis că operatorul naţional Transelectrica a asigurat necesarul de energie cu ajutorul hidrocentralelor. Acestea au produs 43% din totalul energiei din seara de 18 noiembrie, cu peste 10% față de o situație normală, dar nu fără costuri suplimentare.
Și acum statul vrea să-și scoată pârleala tot pe contribuabili. Adică în loc rezolve problema la nivel național, vor să oblige prosumatorii la cheltuieli suplimentare pentru acumulatori loco (sute sau mii de euro), de unde SEN să-și tragă eventual atât curent cât e nevoie.
Adică în loc să gestioneze inteligent noua resursă, să ieftinească curentul, că doar e supraproducție, nu? statul îl aruncă aiurea, ba chiar plătește pe alții să ne scape de el! După care îl recumpără la suprapreț!
Pentru că nu avem „depozite de curent”! Și el, statul, în loc să găsească soluții de stocare la nivel național, tot la acumulatorii prosumatorului se întoarce! Doar e pe gratis. Pentru stat, bineînțeles! Și apropo, românul plătește cel mai scump curent din Europa, undeva la 200 €/MW, neamțul undeva la 100, francezul pe la 40. Dar taxele colectate pe vânzarea de curent sunt mari (tva, accize, eco, etc.) iar Nicu și Marcel au nevoie de bani la buget pentru sinecurile rezervate votanților partidului comasat.
Și în plus de ce să deranjam băieții deștepți de la firmele prin care se importă/vinde/tranzacționează curent, când ele sunt adevăratele pusculițe de partid, asta dacă vă mai întrebați de unde vin banii pentru imensele panouri electorale pe care le vedeți crescute la marginea drumurilor precum ciupercile după ploaie. Că doar nu din buzunarele lui Nicu, Marcel și mai nou Georgică. Așa că ești bun de plată contribuabile. Ca să nu mai vorbim că celebra plafonare a tarifelor la curent cu care toți politrucii de la putere se bat în piept, tot din banul public se face. Asta-i.
UPDATE. Buna dimineața, Marcel Ciolacu! La câteva zile de la apariția acestui articol, apare și dumnealui cu zicerea: ferească Dumnezeu de hărnicia prostului, cu trimitere clară la Virgil Popescu, fostul Ministru al Energiei, de parcă nu tot PSD-ul era la guvernare atunci, dar de, acum sunt în competiție și o lovitură la gioale nu strică… asta după ce anterior declarase că România e victima propriului succes.România e o victimă intr-adevăr, dar nu a vreunui succes sau eșec, ci a prostiei și ticăloșiei celor aflați in fruntea bucatelor. Până cînd ?
Informațiile furnizate pe startmedia au un scop informativ general și sunt furnizate fără nicio declarație sau garanție de niciun fel, expresă sau implicită, cu privire la caracterul complet, acuratețea, fiabilitatea, caracterul adecvat sau disponibilitatea informațiilor, produselor, serviciilor sau conexe.
Conținutul prezentat în secțiunea `Excepția StartMedia`
este o opinie și reflectă doar părerea autorului relativ la subiect.
Grafica conținută pe site este destinată utilizării în scopuri informative și nu trebuie interpretată ca fiind o garanție a caracteristicilor produselor sau serviciilor prezentate. Orice încredere acordată acestor informații se face pe propriul risc al utilizatorului. În niciun caz, startmedia nu va fi răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daune, inclusiv, fără limitare, pierderi sau daune indirecte sau consecutive sau orice pierdere sau daune care decurg din pierderea de date sau profituri rezultate din sau în legătură cu utilizarea acestui site web.
Copyright @StartMedia 2024