romanian_version
english version
german version
french version
italian version
hebrew version
Facebook
Twitter
Email

DOAR FAPTE. FĂRĂ COMENTARII.
Cu o singură excepție

Azi: 2025-07-11

la multi ani

Dl. Crin dă să înflorească

..și prinde glas, dar nu cu o zicere oarecare, ci cu un discurs nimicitor la adresa actualei conduceri PNL. Ciucă e cumsecade dar cam ridicol, Rareș Bogdan un fanfaron egocentric, restul Bode, Motreanu niște indivizi mediocri și impostori. Două chestii aici:

1. În opinia noastră dl. Crin are dreptate intr-o mare măsură. Conducerea PNL în forma actuală e cam pe nicăieri, identitatea PNL diluată în mlaștina PSD, partidul măcinat de scandaluri de corupție și impostură.

2. Ce ni se pare nu tocmai kosher e momentul ales de dl. Crin să-și lanseze devastatoarele critici. Tocmai după ce onorabila soție, Adina Vălean și-a securizat postul de europarlamentar – ce să vezi – pe listele partidului a cărui conducere e pusă la zid de dumnealui. Dl. Crin nu există din punct de vedere social, fără slujbă, fără salariu, fără nici un venit declarat. Așadar sigur pe cash flow-ul asigurat de soție încă vreo patru ani, dl. Antonescu face praf conducerea liberală. Bravo Bobiță, le-ai zis-o! Acu’ dincolo de rușinea de a trăi pe spezele nevestii, atitudinea cetățeanului declarat liberal denotă o oarecare lipsă de caracter. Vizibilă de altfel din perioada când braț la braț cu celelalt Pinocchio (zic Victor Ponta) au pus la cale cea mai sulfuroasă mezalianță politică post-decembristă, defuncta USL. Nu știm (încă) cine îl păpușează pe dl. Crin și nici misterul ce se ascunde în această silenzio stampa de ani buni a dânsului, dar se pare că ceva, ceva începe să se miște.

Puțină răbdare, numa’ să elibereze ringul președintele Klaus Iohannis…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *