Aici aveți pe TruthSocial postarea de Craciun a președintelui ales, la deschiderea noului joc de poker privind reîmpărțirea lumii. Și într-o traducere aproximativă, pentru cei care nu au catadixit să-și facă cont pe rețeaua noului imperator, un printshot …
Canadienii râd, dar cam nervos și cam albastru, președintele panamez zice că Panama e o țară independentă (teoretic) și canalul îi aparține, iar pe groenlandezi nu i-a întrebat nimeni dacă vor să fie a 51-a steluță de pe „Stars and Stripes”-ul american. Danezii nici nu vor s-audă. . Acum, toate aceste „varietăți gastronomice” de pe meniu sunt mai mult sau mai puțin în curtea partenerului strategic, dar știți cum e, pofta vine mâncând…
Și următorul fel pe meniu sunt zonele de influență în perimetrul Arcticii, în Oceanul Înghețat de Nord. Zone pline de resurse minerale și, în plus, perfect poziționate strategic. Ei, ș-aici, marele blond s-ar putea trezi cu un oaspete nepoftit la masă. 🙂 Alt joc, altă miză la reîmpărțirea lumii. Sau marea resetare, dacă vreți.
Apropo de resetare, toată floarea maronie a politichiei dâmbovițene așteaptă ziua izbăvitoare de 20 ianuarie. Ziua în care valul nord-atlantic, cică mătură tot și îi pun pe dânșii, flămânzii, în fruntea bucatelor. În pofida propagandei disperate și a concurenței grețoase la pupat papucul partenerului strategic, nu prea sunt semne. Nici Carlson Tucker, nici Kennedy Jr. n-au catadixit. Ponta sheruiește poze de familie fake cu președintele ales. Dar vai, bezelele lui Trump se îndreaptă mai degrabă spre Victoraș Orban al Ungariei, care, nu întâmplător face oferte de nerefuzat pentru achiziția unor elemente cheie ale infrastructurii românești.
Cu care bani? Suveraniștii iubitori de Orban, nu suflă o vorbă.
Ceea ce spune multe despre planurile mai marilor lumii cu bucățica asta de pământ pe care mai domiciliem. Încă. Și nu de Victoraș vorbesc. Grădina Maicii Domnului ar putea primi un refresh topografic. Cam așa cum au dorit unii în ’89, că tot zilele astea sărbătorim Revoluția (?) Română.
Dar nu cred. Având în vedere precedenta domnie a lui Trump, resetarea mult trâmbițată ar putea sfârși cam așa:
Cum e cu rușii ? Întrebați-vă bunicii.
Așa se întâmplă când avem o țară și nu cum știm ce să facem cu dânsa. Sau nu vrem. Sau avem prea mulți ticaloși printre noi. Dar nu-i bai. Alții vor ști și pentru noi. Asta-i.
Informațiile furnizate pe startmedia au un scop informativ general și sunt furnizate fără nicio declarație sau garanție de niciun fel, expresă sau implicită, cu privire la caracterul complet, acuratețea, fiabilitatea, caracterul adecvat sau disponibilitatea informațiilor, produselor, serviciilor sau conexe.
Conținutul prezentat în secțiunea `Excepția StartMedia`
este o opinie și reflectă doar părerea autorului relativ la subiect.
Grafica conținută pe site este destinată utilizării în scopuri informative și nu trebuie interpretată ca fiind o garanție a caracteristicilor produselor sau serviciilor prezentate. Orice încredere acordată acestor informații se face pe propriul risc al utilizatorului. În niciun caz, startmedia nu va fi răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daune, inclusiv, fără limitare, pierderi sau daune indirecte sau consecutive sau orice pierdere sau daune care decurg din pierderea de date sau profituri rezultate din sau în legătură cu utilizarea acestui site web.
Copyright @StartMedia 2024