• Donald Trump evită o invazie militară în Venezuela, optând în schimb pentru un asediu economic devastator, strângând restricțiile asupra exporturilor de petrol pentru a provoca un colaps umanitar.
• Acțiunile SUA, care includ coerciții maritime și sancțiuni ce lovesc economia venezueleană, riscă să destabilizeze întreaga regiune și să provoace o criză umanitară de proporții.
• Sancțiunile, deși percepute ca o alternativă non-violentă la război, generează suferință comparabilă, afectând profund populația civilă și evidențiind metodologia modernă de schimbare de regim.

Venezuela deține cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume, estimat la peste 300 de miliarde de barili, reprezentând aproximativ 18% din rezervele globale.

Întrebarea cu cea mai mare răsunet la Washington în acest moment este dacă Donald Trump va invada Venezuela. Realitatea mai liniștită și mult mai periculoasă este aceasta: probabil nu o va face. Nu pentru că ar păsa de viețile venezuelanilor, ci pentru că a găsit o strategie care este mai ieftină, mai puțin riscantă politic acasă și infinit mai devastatoare: războiul economic.

Venezuela a supraviețuit deja ani de război economic. În ciuda a două decenii de sancțiuni majore impuse de SUA, menite să sufoce economia țării, Venezuela a găsit modalități de a se adapta: petrolul a fost comercializat prin piețe alternative; comunitățile au dezvoltat strategii de supraviețuire; oamenii au îndurat lipsuri și greutăți cu creativitate și reziliență. Această rezistență este exact ceea ce administrația Trump încearcă să distrugă.

În loc să lanseze o invazie militară care ar provoca un val de proteste publice și o analiză intensă din partea Congresului, Trump pune accentul pe ceva mai insidios: asfixiere economică totală. Prin strângerea restricțiilor asupra exporturilor de petrol ale Venezuelei, principala sa sursă de venit, administrația Trump împinge în mod deliberat țara către un colaps umanitar de proporții.

În ultimele luni, acțiunile SUA în Marea Caraibilor, inclusiv hărțuirea și interceptarea tancurilor petroliere legate de Venezuela, semnalează o schimbare de la presiunea financiară la forța maritimă ilegală. Aceste operațiuni au vizat tot mai mult capacitatea Venezuelei de a-și transporta propriile resurse prin apele internaționale. Tancurile au fost întârziate, capturate, amenințate cu sancțiuni secundare sau forțate să schimbe ruta sub coerciție. Obiectivul este strangularea.

Aceasta este ilegală conform dreptului internațional.

Libertatea de navigație pe mările internaționale este un pilon al dreptului maritim internațional, consacrat în Convenția ONU privind Dreptul Mării. Interceptarea unilaterală a navelor comerciale civile, în absența unui mandat al Consiliului de Securitate al ONU, încalcă principiul egalității suverane și neamestecului. Aplicarea extraterritorială a sancțiunilor SUA, care pedepsește țările terțe și agenții privați pentru implicarea în comerț legal cu Venezuela, nu are nici o bază legală. Este coerciție, pur și simplu. Mai important, intenția este de a aplica pedeapsă colectivă.

Împiedicând Venezuela să exporte petrol, care este venitul ce finanțează importurile de alimente, medicamente, electricitate și servicii publice, administrația Trump creează în mod deliberat condiții de privațiuni în masă. Conform dreptului umanitar internațional, pedeapsa colectivă este interzisă tocmai pentru că vizează civilii ca mijloc de a atinge scopuri politice. Iar dacă aceasta continuă, vom vedea imagini îngrozitoare: rafturi goale, copii subnutriți, spitale suprasolicitate, oameni care caută hrană. Scene care amintesc de cele din Gaza, unde asediul și foametea au fost normalizate ca arme de război.

Acțiunile SUA vor determina fără îndoială milioane de venezueleni să părăsească țara, probabil încercând să ajungă în Statele Unite, despre care li se spune că este sigură pentru familiile lor, plină de oportunități economice și securitate. Dar Trump închide granița SUA, tăind căile de azil și criminalizând migrația. Când oamenii sunt înfometați, când economiile sunt distruse, când viața de zi cu zi devine insuportabilă, oamenii se mută. Blocând venezuelenii să intre în Statele Unite, în timp ce distrug sistematic condițiile care le permit să supraviețuiască acasă, înseamnă că țările vecine precum Columbia, Brazilia și Chile vor fi solicitate să absoarbă costurile umane ale deciziilor Washingtonului. Așa își externalizează imperiul daunele. Dar aceste țări au propriile lor probleme economice, iar deplasarea masivă a venezuelenilor va destabiliza întreaga regiune.

Venezuela este un caz de testare. Ceea ce este perfecționat acum—un asediu economic fără un război formal, coerciție maritimă fără un blocaj declarat, foamete fără bombe—reprezintă un plan. Orice țară care refuză să se conformeze cerințelor politice și economice ale Washingtonului ar trebui să fie atentă. Acesta va fi modelul pentru schimbarea de regim în secolul XXI.

Și astfel, Trump poate asigura Congresul Statelor Unite că nu „merge la război” cu Venezuela. Nu este nevoie. Strangularea economică nu implică costurile imediate din punct de vedere politic ale unei intervenții militare, chiar dacă provoacă o devastare lentă și larg răspândită. Nu există sicrie care revin pe pământ american, nici înrolare, nici campanii de bombardament televizate. Doar o erodare constantă a vieții în altă parte.

Calculul lui Trump este brutal de simplu: să facă venezuelenii atât de nefericiți încât să se ridice și să-l răstoarne pe Maduro. Aceasta a fost aceeași logică din spatele politicii SUA față de Cuba timp de șase decenii—și a eșuat. Strangularea economică nu aduce democrație; aduce suferință. Și chiar dacă, printr-o șansă sumbră, ar reuși să răstoarne guvernul, rezultatul probabil nu ar fi libertatea, ci haosul—posibil un război civil prelungit care ar putea devasta țara și regiunea decenii întregi.

Mâine, oamenii din Venezuela vor sărbători Crăciunul. Familiile se vor aduna în jurul mesei pentru a mânca hallacas împachetate cu grijă, felii de pan de jamón și dulce de lechoza. Vor împărtăși povești, vor dansa pe muzica gaitas și vor face un toast cu Ponche Crema.

Dar dacă acest asediu economic continuă, dacă petrolul venezuelean este complet tăiat, dacă țării i se refuză mijloacele de a se hrăni, dacă foamea este lăsată să termine ceea ce bombele nu mai sunt utile politic să facă, atunci acest Crăciun ar putea fi amintit drept unul dintre ultimele pe care venezuelenii au putut să-l sărbătorească într-o viață cât de cât normală, cel puțin în viitorul apropiat.

Sondajele arată constant că aproape 70% dintre oamenii din Statele Unite se opun unei intervenții militare în Venezuela. Războiul este recunoscut pentru ceea ce este: violent, distructiv, inacceptabil. Dar sancțiunile sunt tratate diferit. Mulți oameni cred că sunt o alternativă inofensivă, o modalitate de a aplica „presiune” fără vărsare de sânge.

Această presupunere este periculos de greșită. Potrivit unui studiu cuprinzător publicat în revista medicală The Lancet, sancțiunile cresc mortalitatea la niveluri comparabile cu conflictele armate, lovind copiii și vârstnicii mai întâi. Sancțiunile nu evită vătămarea civililor—ele o produc sistematic.

Dacă ne opunem războiului pentru că ucide, trebuie să ne opunem și sancțiunilor care fac același lucru, mai încet, mai tăcut și cu mult mai puțină responsabilitate.

Dacă nu ne opunem războiului economic cu aceeași urgență pe care o rezervăm pentru bombe și invazii, atunci sancțiunile vor rămâne arma preferată: convenabilă politic, dar la fel de mortală.