• Justiția din România este criticată pentru accentul pe protejarea pensiilor speciale ale magistraților, nu pe corectarea inechităților.
• Cazuri precum cele ale lui Vlad Pascu, Alexandru Huțuleac sau Mario Iorgulescu evidențiază judecarea disproporționată a infracțiunilor. .
• Rezultatul este un sistem perceput ca nedrept, ignorând suferințele victimelor și favorizând interesele magistraților.

Da, știu. Exista un val de reproșuri cum că justiția în Romînia este sub atac. Avocați, magistrați, procurori, toți intr-un glas țipă la unison că privilegiile domolite, pensiile aduse cu picioarele pe pamânt, vârsta normală de pensionare, toate astea sunt atacuri la baza sistemului judiciar și că fără ele nu se poate. Da’ de loc!

Și dacă justiția și-ar face datoria in mod decent și unitar, cu năframa la ochi ca la carte, ar fi ceva.

Dar pe tine om normal, cu judecată de bun simț nu poate să nu te revolte modul în care judecătorii stabilesc pedepsele, un mod complet disproporționat și incoerent. Și viciat de statutul celor care fac obiectul actului de justiție.

Exemple, exemple…

Un exemplu elocvent îl reprezintă cazul lui Vlad Pascu, un șofer drogat, care pe 19 august 2023 a provocat un accident mortal în stațiunea 2 Mai, spulberând doi tineri aflați pe marginea drumului. Deși testele au dovedit consum de substanțe interzise și indicau o faptă gravă, Pascu a fost condamnat la doar 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă.

Procesul a durat doi ani, iar avocații săi au cerut reducerea pedepsei, motivând și „colaborarea” cu autoritățile, însă sentința a rămas definitivă.

Pentru părinții victimelor, această decizie a fost o nouă lovitură: într-o societate în care corupția și lipsa de fermitate în justiție sunt frecvente, un tânăr drogat care a ucis doi oameni riscă să-și ispășească libertatea mult mai devreme decât cei care comit crime grave. Adică peste trei patru ani, eliberat pentru bună purtare (normal!) îl putem vedea cum își bea liniștit cafeaua pe Calea Victoriei.

Pe de altă parte, avem cazul lui Alexandru Huțuleac, cunoscut și sub aliasul „Duțu”, un interlop periculos care în 2017 a atacat cu o sabie un polițist aflat în misiune, lovind în cap și braț, rănind grav victima. După o fugă din Norvegia, unde fusese prins pe lista „Most Wanted”, Huțuleac a fost extrădat în România și condamnat la 12 ani și 8 luni pentru tentativă de omor calificat, ultraj și trafic de persoane. În pofida gravitații faptelor sale, statul pare să acorde o valoare mai mare tentativelor de crimă asupra polițiștilor decât faptelor de violență împotriva altor cetățeni.
Această divergență scoate în evidență un sistem de justiție care pare să pună mai mult preț pe interpretări procedurale decât pe dreptate și echitate.

În plus, există și alte cazuri care ilustrează această distorsiune a valorii vieții și gravității faptelor în România. În 2008, nouă interlopi care au bătut cu ranga un bărbat până l-au lăsat în stare de comă au primit pedepse aproape simbolice sau au fost achitați. În 2022, părinții unui copil de 10 ani violat repetat au primit pedepse de opt și cinci ani, în timp ce trauma suferită de victimă rămâne profundă și de durată. La București, același an, un polițist care a ucis accidental două fetițe pe o trecere de pietoni a primit inițial suspendare, iar ulterior pedeapsa a fost majorată la doar trei ani de închisoare, o sancțiune nejustificat de ușoară pentru tragedia produsă.
De asemenea, cazul lui Mario Iorgulescu, în 2019, a fost scurtat de la aproape 16 ani la mai puțin de 9, după ce instanța a reclasificat fapta din ucidere din culpă.

…și efecte

Toate astea transmit un mesaj devastator: în România, valoarea vieții și severitatea pedepselor sunt complet distorsonate. Tentativa de crimă e pedepsită mai aspru decât infracțiunea comisă efectiv, iar violatorii și interlopii beneficiază de protecție sau pedeapsă redusă, în timp ce victimele sunt clar nedreptățite.

Această situație generează o profundă deziluzie în rândul populației, care percepe că sistemul nu doar că ignoră valorile fundamentale de dreptate, ci le și inversunează, încurajând astfel sentimentul de impunitate și de lipsă de responsabilitate pentru cei care comit infracțiuni grave. În plus, viața victimelor rămâne, adesea, fără dreptate, iar justiția pare să fie complet alienată de suferința și durerea lor.

Judecătorii și procurorii își apără pensiile speciale

România devine astfel un exemplu de sistem de justiție care, în loc să apere dreptatea și să sancționeze corespunzător faptele grave, pare să pună accentul pe protejarea privilegiilor și pe menținerea unor privilegii financiare. În loc să fie un garant al echității și al respectului pentru viața fiecărui cetățean, justiția se transformă într-un mecanism de ptotecție a proprilor avantaje, de neînțeles (sau prea de înțeles) pentru oamenii de rând.

În timp ce cetățenii așteaptă explicații privind anumite decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție emite comunicate critice la adresa Guvernului. Recent, prin vocea Lidiei Savonea, instanța a criticat vehement proiectul de reformă al pensiilor de serviciu, susținând că acesta afectează independența justiției.

Astfel, în timp ce victimele și familiile lor cer dreptate, magistrații se concentrează pe pensiile de 20.000–30.000 lei și pe salariile considerate „nedreptățite”.

Consiliul Superior al Magistraturii a convocat adunări generale ale judecătorilor și procurorilor pe 26–27 august pentru a discuta apărarea statutului lor. Nu pentru dezbaterea problemelor legate de pedepsirea omorului sau a cazurilor controversate, ci pentru a proteja beneficiile financiare.

O justiție în disonanță cu realitatea

În România, sistemul de justiție pedepsește mai aspru tentativa decât crima și permite delincvenților să ignore viețile cetățenilor, dar se victimizează în chestiuni de salarii și pensii.

Independența justiției nu ar trebui să însemne ignorarea bunului simț sau a suferinței victimelor. Totuși, asistăm la un sistem care își apără privilegii și tratează cetățenii cu dispreț.