„Dacă va fi contrazis, este o minciună!” Într-un gest de curaj rar întâlnit într-un sistem rigid, judecătoarea Raluca Moroșanu, de la Secția 1 Penală a CAB, a luat cuvântul neinvitată, sfidând conducerea prezentă la prezidiu. Cu o vechime de 26 de ani în magistratură, aceasta a validat mărturiile colegului său, Laurențiu Beșu, prezentate în documentarul „Justiție Capturată”.
„Am venit aici să îl susţin pe colegul Laurenţiu Beşu. Tot ce a spus el acolo e adevărat. Dacă va fi contrazis, este o minciună!”, a spus judecătoarea în fața camerelor.
Moroșanu a descris o atmosferă de coșmar în interiorul celei mai importante curți de apel din țară, reclamând o stare „toxică și încordată”, girată de șefi: „Suntem terorizați pur și simplu cu acțiuni disciplinare. Conducerea nu ne ajută în niciun fel”.
Judecătoarea a ținut să demonteze și campaniile de denigrare lansate împotriva magistraților incomozi, făcând aluzie la acuzațiile conform cărora colegul său ar fi fost ofițer al serviciilor secrete: „Nu am fost nici ofițer acoperit, nici la «doi și-un sfert». Am fost toată viața magistrat. Dacă nu îl credeți pe el, măcar să mă credeți pe mine”.
Contraofensiva Sistemului: „Manipulare” și „Atac la Statul de Drept” Replica „Grupării Savonea” – așa cum este denumită în documentar rețeaua care controlează justiția – a fost imediată și virulentă.
Liana Arsenie, președinta Curții de Apel București, a contraatacat dur, citind un comunicat în care susține că instituția este victima unor acțiuni „ce par coordonate pentru acapararea puterii judecătorești”. Șefa CAB a respins acuzațiile Recorder, catalogându-le drept o „mistificare periculoasă a adevărului” și susținând că îndepărtarea judecătorului Beșu s-a făcut pe criterii strict profesionale. „Legea nu se schimbă în stradă prin manipulare”, a avertizat Arsenie, cerând verificări ale instituțiilor statului asupra acuzațiilor, într-o încercare de a delegitima demersul jurnalistic.
CSM se baricadează: „Campanie de destabilizare” În paralel, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a emis un comunicat defensiv, în care se poziționează drept victima unei conspirații vaste. Instituția condusă de facto de gruparea incriminată în documentar „ia act de amplificarea campaniei de destabilizare a puterii judecătorești”.
CSM a identificat și „vinovații” pentru scăderea încrederii în justiție, pe o listă lungă care ignoră total prescrierea a mii de dosare de corupție:
Într-o logică a negării totale, CSM invocă rapoartele MCV și aderarea la Schengen ca dovezi că statul de drept funcționează impecabil, ignorând realitatea din instanțe unde dosarele grele se prescriu pe bandă rulantă. Instituția susține că delegările și schimbările de completuri – mecanismele prin care Recorder a arătat că sunt controlate sentințele – sunt perfect legale și se fac doar cu acordul judecătorilor, omițând să menționeze presiunile din spatele acestor „acorduri”.
Context: Radiografia unui sistem capturat Scandalul izbucnit joi vine la două zile după ce Recorder a publicat investigația „Justiție Capturată”, care arată cum o frăție transpartinică de magistrați și politicieni a subordonat actul de justiție. Ancheta a dezvăluit metodele prin care marile dosare de corupție (precum cel al lui Marian Vanghelie) sunt îngropate sistematic:
În timp ce șefii Justiției cer populației „să nu se lase influențată de poziții izolate”, realitatea din sala de pași pierduți arată că ruptura dintre magistrații onești și conducerea politizată este ireversibilă.
Informațiile furnizate pe startmedia au un scop informativ general și sunt furnizate fără nicio declarație sau garanție de niciun fel, expresă sau implicită, cu privire la caracterul complet, acuratețea, fiabilitatea, caracterul adecvat sau disponibilitatea informațiilor, produselor, serviciilor sau conexe.
Conținutul prezentat în secțiunea `Excepția StartMedia` este o opinie și reflectă doar părerea autorului relativ la subiect.
Grafica conținută pe site este destinată utilizării în scopuri informative și nu trebuie interpretată ca fiind o garanție a caracteristicilor produselor sau serviciilor prezentate. Orice încredere acordată acestor informații se face pe propriul risc al utilizatorului. În niciun caz, startmedia nu va fi răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daune, inclusiv, fără limitare, pierderi sau daune indirecte sau consecutive sau orice pierdere sau daune care decurg din pierderea de date sau profituri rezultate din sau în legătură cu utilizarea acestui site web.
Copyright @StartMedia 2025