…sau de justiția română. Dacă vă mai vine. Care va să zică un judecător zice că cele două doctorițe de la Pantelimon, musai trebuie să petreacă după gratii următoarele 30 de zile. Cu o motivație solid argumentată. Apoi vine un alt judecător, bineînțeles tot cu o motivație solid argumentată 🙂 , șterge pe jos cu prima judecată (și motivație), și le pune pe liber. Fără nici măcar un control judiciar! Adică respectivele se pot prezenta la job să-și facă lucrătura mai departe. Cum ar veni, al doilea judecător își face colegul prost (pregătit 🙂 ), care coleg ar fi produs un rebut. De judecată. În fabrică pe vremea împușcatului, dacă la strung făceai un rebut, la primul primeai o mustrare, la următoarele paguba se reținea din salariu. Acum în democrație, amîndoi sunt generos remunerați din banul public. Cu zeci de mii de lei pe lună, plus celebrele pensii speciale. Indiferent de calitatea serviciului prestat. E, dar vorbim de magistrați, o castă superioară, nu de plebea de untermensch, te joci ?
Și nu-i prima dată. Amărâtul ăla de Piedone în urma cazului de la Colectiv face un an de pușcărie în urma unei sentințe definitive dată de un judecător. După ceva timp altă instanță, decide că FAPTA NU EXISTĂ ! Bineințeles că din considerente politicianiste Piedone face mucles și hotărârea aberantă(?) e uitată. Dar n-am auzit de nici o decizie de penalizare pentru ‘rebutul definitiv’ al primei instanțe! Măcar un 10% la babanul salar! Omul ăla a făcut pușcărie pe deagaba un an de zile! Responsabilitate nulă pentru actul de judecată. Păi cine să ia decizia de penalizare? Corbul de vis-a-vis? Colegul de robă? Ha ha! A, am uitat există Inspecția Judiciară din CSM, dar asta are alte atribuții decât să mai verifice deciziile, hai să le zic controversate ale unor instanțe de judecată.
Dar, dacă esti doar un cățeluș, actul de justiție funcționează impecabil. Instanțele împart anii de pușcărie si despagubirile cu profesionalism și celeritate. Ca de ex. în cazul domnului profesor, căruia i se face în sfârșit dreptate.
Care profesor ? Păi Dan Voiculescu, bineînțeles. De la care nu se mai poate recupera prejudiciul în dosarul ICA. Așa au hotărât definitiv instanțele de judecată. Care prejudiciu? Ăla care oricum nu a fost recuperat niciodată! Veți zice ca Voiculescu ne e un cățeluș. Așa e, de unde și hotărîrea respectivă.
Și când te gândeși că pe vremea lui Dragnea reziștii au ieșit în stradă să apere justiția. Fraierii!
Dar ca un cetățean model, niciodată, niciodată n-o să pun la îndoială hotărârile justiției. Nu de alta, dar tot deagaba.
Informațiile furnizate pe startmedia au un scop informativ general și sunt furnizate fără nicio declarație sau garanție de niciun fel, expresă sau implicită, cu privire la caracterul complet, acuratețea, fiabilitatea, caracterul adecvat sau disponibilitatea informațiilor, produselor, serviciilor sau conexe.
Conținutul prezentat în secțiunea `Excepția StartMedia`
este o opinie și reflectă doar părerea autorului relativ la subiect.
Grafica conținută pe site este destinată utilizării în scopuri informative și nu trebuie interpretată ca fiind o garanție a caracteristicilor produselor sau serviciilor prezentate. Orice încredere acordată acestor informații se face pe propriul risc al utilizatorului. În niciun caz, startmedia nu va fi răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daune, inclusiv, fără limitare, pierderi sau daune indirecte sau consecutive sau orice pierdere sau daune care decurg din pierderea de date sau profituri rezultate din sau în legătură cu utilizarea acestui site web.
Copyright @StartMedia 2024
Un răspuns