romanian_version
english version
german version
french version
italian version
hebrew version
Facebook
Twitter
Email

DOAR FAPTE. FĂRĂ COMENTARII.
Cu o singură excepție

Azi: 2025-07-11

la multi ani

Vaaai, vine ciclonu’…

Ashley ciclonul
Ashley și Românica

Prinși cu pantalonii pe vine acum o săptămână la Galați, autoritățile române s-au mobilizat patriotic și exemplar pentru repriza a doua, recte ciclonul botezat nord-atlantic, Ashley. Primari, prefecți, IGSU, , pompieri, ISU, Arafat profund preocupat (scuzați rima 🙂 și aluzia ), ministrul mediului cu elicopteru’, în fine toată scenografia care să demonstreze cum draga de administrație și clasă politică se preocupă de soarta cetățeanului în preajmă de alegeri.

Dar vai, înspăimântătoarea, dar retrogradata la rangul de simplă furtună, Ashley se dovedește a fi un mare fâs… Demonizată cu zeci si sute de litri de apă pe metru pătrat, cu rafale de vânt cu peste 60-70-80 km/h, hulita furtună arată încă o dată că la pomul încărcat nu e bine să te duci cu sacul!

Bună lecție pentru aprigele televiziuni, care s-au repezit ca hienele la hoit, fătuci pregatite să relateze tremurînd despre oameni nefericiți și evenimente dramatice. Și cănd colo mai nimic, spre dezamagirea turmelor de gură cască la televizor. Între două reclame la o oră de maximă audiență, în București, doar o pivniță inundată, o mașină căzută intr-o groapă. A, și traficul deviat… Și dacă nu, e bun si uraganul Helena( ăla adevarat!) din Florida. Și promisiunea (RomaniaTV dixit) că de fapt urgia de abia acum începe. Așa că stați cu ochii beliți la tv că nici nu știți ce pierdeți.

Pe stiripesurse puterea își face reclamă: evacuarea preventivă , intensificarea măsurilor de informare, suspendarea cursurilor, transmiterea prognozelor și avertizărilor, menţinerea în stare de operativitate, realizarea unor evidenţe,  instituirea permanenţei, monitorizarea în teren și câte ale bla-bla-uri la care se pricep de minune conțopiștii din birouri.

Spre norocul lor, în jumatatea de vest a țării ciclonul trecu pâș-pâș, poate să fi fost sub acoperire, că in afară de o ploicică mai serioasă nu se intâmplă nimic. Dar vajnicii reporteri nu-și pierd speranța. Vine viitura, iar la munte, teroare: începe să ningă și se face frig! Dar, vorba românului, numa’ mai rău să nu fie.

UPDATE. În România măturată (de ape bineînțeles 🙂 ) mai apar și voci mai normale: Găselnița Ashley: pericolul de a transforma fenomenul meteorologic într-o știre senzaționalistă, cu pierderea credibilității științei meteorologiei în rândul publicului larg. Update la update. Adorabil, aceleași televiziuni care cu o zi inainte propagau apocalipsa, acum tună și fulgeră impotriva ălora care dezinformează, răspândesc panică, isterizează populația și decredibilizează instituțiile! Dacă-n România n-ai tupeu, ești nimeni. Asta-i.



Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *