romanian_version
english version
german version
french version
italian version
hebrew version
Facebook
Twitter
Email

DOAR FAPTE. FĂRĂ COMENTARII.
Cu o singură excepție

Azi: 2026-04-18

la multi ani

Vinovații de război

Complicitatea tăcută a unei națiuni întregi. Un text de scriitorul ucrainean Ian Valetov
Vinovații de război
Vinovații de război

Nu sunt victime — ei sunt regimul:
„Nu Putin, Patrushev sau Medvedev sunt cei care ne lovesc cu drone și rachete. Ei nu stau personal la bancurile de lucru, nu proiectează traiectorii și nu programează sistemele de ghidare.
Pe noi ne ucide poporul rus multi-etnic, pentru salariu. Pentru bani din contracte. Pentru avansări în carieră.
Mulți dintre ei nu s-au apropiat, niciodată, măcar la o mie de kilometri de Ucraina. Alții au avut rude aici: mătuși, unchi, bunici. Veneau vara „la fructe”, la colțunași cu vișine, la pescuit pe Orel sau Psel. Unii au învățat aici. Alții și-au găsit partener de viață din Ucraina. Nimic din toate acestea nu îi împiedică să apese pe trăgaciul tehnologic al acestui război.
Trebuie înțeles limpede: vinovăția nu stă doar în conducerea Rusiei, ci și în cei care — prin muncă, tăcere, vot, conformism și taxe — susțin sistemul. Ei nu sunt victime. Ei sunt infrastructura regimului.
Programatorul care introduce coordonate într-o rachetă, muncitorul care asamblează un Shahed care va lovi blocul cuiva în Dnipro sau Krîvîi Rih — ei sunt războiul.
Și când conflictul se va opri, mulți vor spune că nu au știut, că nu au înțeles, că ei doar „executau ordine”, și că au și ei rude în Mirgorod, Jmerynka, Kiev…
Nu trebuie iertați. Nu trebuie tratați ca victime. Ei nu sunt victimele regimului — ei sunt regimul.”

Comentariu. Aș zice că Rusia își dezvăluie adevărata față: o națiune de călăi ascunși sub masca victimelor. De la operatorul care vânează civili cu drone pe străzile Odesei, și care ghidează rachetele, până la muncitorul care asamblează drone, și femeile care-și trimit bărbații carne de tun pe bani, pe front, întregul popor rus e complice la măcelul din Ucraina, hrănindu-și monstruosul regim cu tăcere, conformism și false justificări. Întrebare: oare nația română cum ar fi procedat într-o situație asemănătoare? Sau oricare altă nație a Europei?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *