Netanyahu zice că decizia lui Trump “va schimba istoria”. Dar nu e limpede, o va schimba în bine sau în rău?

America atacă Iranul bombardând siturile nucleare ale acestuia de la Fordow, Natanz și Isfahan, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, atac anunțat de Donald Trump într-o declarație de la Casa Albă. Atacul a avut loc în jurul orei 02:00, ora Iranului. Ministrul de externe de la Teheran, Seyed Abbas Araghchi, a condamnat atacul SUA, afirmând că reprezintă o încălcare a dreptului internațional care va avea „consecințe eterne”. Șeful ONU s-a arătat îngrijorat în legătură cu o escaladare periculoasă a conflictului. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, i-a mulțumit lui Donald Trump pentru atacul „îndrăzneț”, numindu-l un „punct de cotitură istoric” care ar putea conduce Orientul Mijlociu spre pace.

În operațiunea militară intitulată „Midnight Hammer” (Ciocanul de la miezul nopții) au fost folosite șapte bombardiere, fiecare transportând câte două bombe anti-buncăr GBU-57, capabile să lovească la mare adâncime; peste 100 de alte aeronave militare și peste două duzini de rachete de croazieră au fost lansate de pe submarine ale Marinei SUA. Bombardierele B-2 au fost însoțite de mai multe avioane de vânătoare de generația a IV-a și a V-a, probabil F-18 și F-35, care au deschis calea. Zborurile au avut loc la mare altitudine.

GBU-57 este o bombă care poate penetra la mare adâncime în stâncă sau beton. A fost proiectată să ajungă la peste 60 de metri în subsol înainte de detonare, conform specificațiilor date publicității. Spre deosebire de alte bombe sau rachete care explodează la impact, arma anti-buncăr ajunge mai întâi în adâncime. Acronimul GBU vine de la Guided Bomb Unit.

Operația a decurs fără pierderi pentru armata americană; iranienii n-au tras niciun foc, nici la intrarea, nici la ieșirea de pe teritoriul lor.

Președintele Trump a afirmat într-un discurs ținut la scurt timp după atac că obiectivele nucleare ale Iranului au fost „complet și total distruse”. „Beautiful operation, beautiful bombs, heroic pilots,” știți toată vorbăria caracteristică lui Trump. Lăudătorii lui Trump au susținut acțiunea ca fiind una „preventivă” și „patriotică”, în timp ce voci din Congres, inclusiv din Partidul Republican, au ridicat semne de întrebare privind legalitatea acțiunii, în absența unei aprobări parlamentare.

Dar, ca de obicei, după euforia inițială apar întrebări. De pildă, era sigur că uraniul îmbogățit la 60% se găsea la Fordow? La momentul atacului? Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat că nu are nicio informație care să sugereze că Iranul și-ar fi mutat uraniul înalt îmbogățit pentru a-l proteja de atacurile asupra instalațiilor nucleare.

În schimb, imaginile din satelit furnizate de Maxar Technologies arată o ‘activitate neobișnuită’ cu puțin timp înainte de atac, cu un lung șir de vehicule care așteptau în fața intrării în instalație. Mai mulți experți care au analizat aceste imagini afirmă că Iranul ar fi putut muta din această uzină o cantitate de uraniu îmbogățit și să ascundă acum acest material și alte componente nucleare în locații necunoscute Israelului, Statelor Unite și inspectorilor Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA).

Și apar lucruri noi. O evaluare confidențială a Agenției de Informații a Apărării (DIA) din Statele Unite, care a ajuns – cum altfel – la CNN, sugerează că atacurile recente asupra facilităților nucleare iraniene nu au avut efectul scontat. Conform acestei analize, componentele critice ale programului nuclear iranian au rămas în mare parte intacte, iar impactul operațiunilor militare a fost mai degrabă limitat, întârziind progresul iranian cu câteva luni, nu cu ani, așa cum se sperase inițial.

De subliniat, totuși, este că această evaluare este considerată preliminară și este marcată cu un nivel de „încredere scăzută”.

DIA, o agenție specializată în informații militare sub umbrela Pentagonului, se concentrează pe colectarea și analiza datelor tehnice pentru a sprijini operațiunile militare. Deși dispune de resurse semnificative, perspectiva sa este diferită de cea a altor agenții de informații, cum ar fi CIA.

Generalul Dan Caine, președintele Statului Major Interarme al SUA, a subliniat că evaluarea completă a daunelor va necesita timp.

Analiza imaginilor din satelit, care arată cratere și nori de praf, oferă informații limitate despre efectele reale ale atacurilor asupra structurilor subterane. Absența unor semne vizibile de prăbușire masivă sau deteriorare semnificativă a muntelui unde sunt amplasate facilitățile ridică întrebări cu privire la eficacitatea atacurilor.

O teorie plauzibilă este că, în ciuda utilizării unor bombe penetrante avansate de către forțele americane, structurile iraniene, construite cu straturi groase de beton armat, au reușit să protejeze echipamentele critice din interiorul facilităților. Faptul că aceste bombe penetrante au fost folosite pentru prima dată în condiții reale de luptă adaugă un element suplimentar de incertitudine în evaluarea rezultatelor.

Și acum, ca un nespecialist absolut, să ne punem în pielea iranienilor și să facem următorul raționament de bun simț: americanii or să ne bombardeze sigur. Cum procedăm? Păi, știm să facem tuneluri, am arătat asta prietenilor noștri Hamas și Hezbollah. Să facem, deci, un tunel de fugă de vreo 10-15 km, atât cât să treacă un om, care să iasă într-o zonă pe cât se poate ascunsă de ochii sateliților. Avem patru sute de kilograme de uraniu la 60%? Perfect, îl împachetăm în pachete de plumb, transportabile chiar de o persoană umană și îl scoatem pe furiș la gura tunelului, de unde, manual sau mai exotic pe animale de povară, îl ducem acolo unde știm noi. De unde îl preluăm și gata. Nu camioane, nu mașini, doar eficiență low-tech. Și dacă „transportatorii” se camuflează în peisaj, și dacă mai folosesc și o cușcă Faraday, șansele cresc considerabil.

Apoi există posibilități să te ferești de ochii sateliților. Au făcut-o sârbii când i-au bombardat americanii, în 1999. Deci da, e mai mult ca probabil ca iranienii să-și fi salvat rezerva de uraniu. Dar mai pot să-și continue planul de a fabrica arma atomică?

Discutabil. Dacă mai au pe undeva centrifuge intacte, dacă mai au posibilitatea de a face rachete. Hipersonice, poate. Apoi, ca să poată folosi amenințarea eficient, mai trebuie să facă dovada că arma e funcțională. O mică detonare atomică demonstrativă. Cam cum a procedat Coreea de Nord. Foarte complicat. Israelul ar răspunde instantaneu. Nuclear, bineînțeles. Momentan, Iranul doar trebuie să tacă. Să păstreze incertitudinea și nesiguranța păstrării uraniului ca unealtă de negociere. Atât.

Și da, toată nebunia asta arată că lucrurile nu-s așa simple. Iranul, lovit dur, reușește totuși să ciuruiască destul de grav celebrul Iron Dome. Mai mult ca sigur, evreii și-au învățat lecția. Și un lucru pozitiv pentru noi, poate: Trump a arătat că, la o adică, nu ezită să folosească forța. Ceea ce, teoretic vorbind, ne-ar face să credem că, dacă o țară NATO importantă (nu România sau Bulgaria 🙂 ) ar fi atacată de ruși – Anglia, sau Finlanda bunăoară – America ar respecta articolul 5 din pactul NATO.

Dar, cu imprevizibilul Trump, nu se știe niciodată. Depinde cum se scoală dimineața. Și nici pe consilierii lui nu prea poți pune mult preț. Trăim într-o lume mult mai complicată și mai nesigură decât acum zece ani. Și ar trebui să ne obișnuim cu starea de fapt. Altfel, riscăm să o luăm razna.

Update. Serviciile de informații europene se îndoiesc ca uraniul îmbogățit ar fi fost distrus. Iar Trump zice că dacă e nevoie, va mai bombarda încă o dată Iranul. Ceea ce încurcă și mai mult lucrurile. Ne așteaptă lucruri interesante.