Adolf Hitler a ajuns la putere în Germania în anul 1933. Pe 30 ianuarie 1933, el a fost numit cancelar al Germaniei de către președintele Paul von Hindenburg. Această numire a marcat începutul regimului nazist în Germania și a dus la transformarea rapidă a sistemului politic în dictatură.

Orice asemănare între evenimentele de atunci și alegerile din România anului 2024 este pur întâmplătoare. SAU POATE NU.

În contextul tumultuos al Republicii de la Weimar, aflată în dificultate după Primul Război Mondial și sub presiunea crizelor economice și politice, poporul german a ales să aducă la putere, prin mijloace democratice, o figură cu o retorică de forță: Adolf Hitler.
Sătui de democrație haotică și de crize, germanii îl votează perfect democratic, pe cel care promite măsuri ferme și pare să aibă soluții la orice. Hitler e un populist desăvârșit, își hipnotizează ascultătorii cu discursuri incendiare și surclasează vechea clasă politică prin dinamismul său și tacticile electorale în premieră. Spre exemplu, e primul politician care folosește avionul pentru a participa în aceeași zi la mai multe adunări populare, o tactică fără precedent la acea vreme.

Astfel, Hitler a atras favorabil electoratul german cu retorica sa antisemită, antioccidentală și revizionistă, poziționându-se ca un adversar al sistemului existent. Această imagine a fost, în parte, construită cu ajutorul unor sprijinitori puternici din culise, inclusiv numeroase personalități militare și industriale influente, care au văzut în el o soluție la instabilitatea națională.

Hitler cucerește inima electoratului german creeîndu-și imaginea unui tip care luptă cu sistemul corupt și ticăloșit. La acest moment, nimeni dintre votanții săi nu știe că politicianul german este sprijinit din culise, de fapt, de vechea oligarhie militară, de nobilime și de numeroși industriași.

Odată ce Partidul Nazist a preluat conducerea, entuziasmul era palpabil printre susținătorii săi. Joseph Goebbels, artizanul comunicării naziste și viitorul ministru al Propagandei, a consemnat în jurnalul său cu entuziasm preluarea controlului asupra Wilhelmstraße, centrul puterii politice din Berlin. „Este ca un vis! Wilhelmstraße este a noastră!“, scrie geniul malefic al comunicării și minciunii, care a stat în spatele campaniei electorale și al discursurilor populiste ale lui Hitler cu priză formidabilă la public.

Ajuns la putere, Hitler nu pierde nicio clipă. Deși a promis să mențină democrația parlamentară, acțiunile sale ulterioare au arătat contrariul. Într-o perioadă de doar câteva luni, începând cu 30 ianuarie, a întreprins o serie de măsuri care au desființat rapid structurile democratice ale Germaniei:

1. La o săptămână după preluarea puterii, a instaurat cenzura mass-media.
2. La 28 februarie, a determinat Parlamentul să restricționeze libertățile civile prin Decretul pentru Protecția Poporului și a Statului.
3. La 5 martie, a câștigat alegerile anticipate, după ce a interzis Partidul Comunist.
4. Pe 24 martie, a obținut trecerea Legii de Împuternicire, acordându-i puteri dictatoriale pe termen de patru ani.
5. În 14 iulie, toate celelalte partide politice au fost interzise, consolidând astfel Partidul Nazist ca singura forță politică legală din Germania.

În mai puțin de șase luni, structura democratică a Germaniei interbelice a fost complet dizolvată, marcând începutul unui regim totalitar care va avea consecințe devastatoare pentru Europa și lumea întreagă. Aceste evenimente au ilustrat cât de fragilă poate fi democrația în fața liderilor autoritari care se folosesc de structurile și procesele democratice pentru a le submina din interior.

A urmat cel de-al Doilea Război Mondial. Consecintele în pierderi umane rezultate in urma nefericitei alegeri a poporului german, estimări ale numărului de decese împărțite între civili și militari, sunt după cum urmează:

Persoane decedate în urma celui de-al Doilea Război Mondial

Uniunea Sovietică. Civili: Aproximativ 13-15 milioane, Militari: Aproximativ 8-10 milioane

Germania. Civili: Aproximativ 1,5-2 milioane (inclusiv victimele bombardamentelor și prizonierii civili), Militari: Aproximativ 5-6 milioane

China. Civili: Aproximativ 15-20 milioane, Militari: Aproximativ 3-4 milioane

Polonia. Civili: Aproximativ 5-6 milioane, Militari: Aproximativ 150,000-200,000

Japonia. Civili: Aproximativ 500,000-800,000 (inclusiv victimele bombardamentelor atomice), Militari: Aproximativ 2,3-2,5 milioane

Regatul Unit. Civili: Aproximativ 60,000-70,000 (în principal din cauza bombardamentelor), Militari: Aproximativ 380,000-390,000

Statele Unite. Civili: Puține pierderi directe raportate (datorită geografiei distanțate față de teatrul principal de război), Militari: Aproximativ 400,000-420,000

Italia. Civili: Aproximativ 150,000-200,000, Militari: Aproximativ 300,000-330,000

Franța. Civili: Aproximativ 350,000-400,000, Militari: Aproximativ 200,000-220,000

România. Civili și militari: Aproximativ 500,000-600,000 în total

Număr total de decese: Aproximativ 70-85 milioane de oameni
Civili: Aproximativ 50-55 milioane
Militari: Aproximativ 20-25 milioane
Aceste cifre includ atât victimele directe ale conflictului, cât și persoanele care au murit din cauza genocidelor, foamei, bolilor și altor circumstanțe legate de război. Mai adaugați aproximativ 6 milioane de evrei care au murit în timpul Holocaustului, din cel de-al Doilea Război Mondial. Aceasta reprezintă aproximativ două treimi din populația evreiască a Europei înainte de război. Victimele Holocaustului au decedat în urma exterminării sistematice, prin ghetouri, lagăre de concentrare și de exterminare, precum și prin alte forme de violență și persecuție.
Asta-i.