Intro: Te-ai simțit vreodată o marionetă într-un teatru invizibil?

Te-ai întrebat vreodată de ce știrile par să urmeze un scenariu scris de un regizor cinic? De ce crizele apar exact atunci când trebuie să uităm de altceva?
Internetul a vuit ani la rând despre un document exploziv: „Decalogul lui Chomsky”. Este considerat „Biblia manipulării moderne”, un text care îți deschide ochii larg și te face să privești televizorul cu alți ochi.
Dar avem o veste care ar putea să te surprindă la fel de tare ca lista în sine: Noam Chomsky nu a scris acest text. De fapt, marele lingvist și dizident american a dezmințit în repetate rânduri paternitatea lui.
Adevăratul autor este un scriitor francez, Sylvain Timsit, care a publicat lista în 2002.
Totuși, confuzia persistă pentru că ideile sunt atât de periculos de reale și se potrivesc mănușă pe filozofia lui Chomsky din „Manufacturing Consent”.

Indiferent cine l-a semnat, acest „Decalog” rămâne cea mai brutală radiografie a modului în care suntem „programați” să gândim. Iată textul:

---

1. Strategia distragerii atenției
Esența: Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele reale.
Mecanismul: Elementul principal al controlului social este distragerea continuă a atenției publicului de la problemele politice și economice majore (decise de elite) prin inundarea spațiului public cu informații insignifiante.
Scop: Să nu lași cetățeanul să gândească. „Păstrați atenția publicului deviată, departe de adevăratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanță reală. Țineți publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără timp de gândire; înapoi la fermă, cu celelalte animale.”

2. Strategia „Problemă – Reacție – Soluție”
Esența: Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii. Creează o criză pentru a vinde o soluție pe care oamenii nu ar fi acceptat-o altfel.
Mecanismul: Se creează o problemă, o „situație” prevăzută pentru a stârni o anumită reacție din partea publicului, astfel încât acesta să ceară singur măsurile pe care guvernanții doreau să le impună de la bun început.
Exemplu: Se permite sau se amplifică violența urbană sau se organizează atentate sângeroase, pentru ca publicul să pretindă legi de securitate care limitează libertatea. Sau: crearea unei crize economice pentru a face necesară „retragerea drepturilor sociale” ca un rău necesar.

3. Strategia gradualității. Poporul trebuie permanent pregătit pentru mai rău
Esența: Fierbe broasca la foc mic. Mecanismele propagandei “albe” (oficială, integral asumată de guvern), “gri” (parţial asumată) şi “negre” (niciodată asumată) trebuie să promoveze imaginea unui guvern în permamenţă preocupat pentru ameliorarea condiţiilor tot mai sumbre ale viitorului. Politicile antipopulare dure se vor aplica gradual, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel, cel mai mare rău devine suportabil dacă e administrat în porţii anuale, conform unui program anunţat.
Mecanismul: Pentru a face acceptată o măsură inacceptabilă, este suficient să o aplici gradual, în „picături”, pe o durată de 10 ani.
Exemplu: Așa au fost impuse condițiile socio-economice radical noi din anii ’80 și ’90: stat minimal, privatizări, precaritate, flexibilitate, șomaj în masă, salarii care nu mai asigură un trai decent – schimbări care, dacă ar fi fost aplicate brutal, ar fi provocat o revoluție.

4. Strategia amânării. Poporul trebuie să creadă că dacă guvernele îi pregătesc pentru mai rău, este de fapt tot pentru binele său
Esența: „Dureros acum, dar necesar pentru viitor”.
Mecanismul: O altă modalitate de a promova o decizie nepopulară este de a o prezenta ca fiind „dureroasă, dar necesară”, obținând acordul publicului în prezent pentru o aplicare în viitor.
Exemplu: Este mai ușor să accepți un sacrificiu viitor decât unul imediat. În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat. În al doilea rând, pentru că publicul are tendința naivă de a spera că „mâine va fi mai bine” și că sacrificiul cerut va putea fi evitat.

5. Infantilizarea publicului. Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte
Esența: Vorbește-le ca unor copii de grădiniță. Te adresezi oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, îndrepţi mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale.
Mecanismul: Majoritatea publicității destinate marelui public utilizează discursuri, argumente, personaje și un ton de o infantilitate dezarmantă, adesea aproape debilizantă, ca și cum spectatorul ar fi un copil de vârstă mică sau o persoană cu dizabilități mentale.
De ce? Dacă te adresezi unei persoane ca și cum ar avea 12 ani, atunci, din cauza sugestibilității, ea va tinde, cu o anumită probabilitate, să aibă o reacție sau un răspuns lipsit de simț critic, specific tot vârstei de 12 ani.

6. Apelul la emoție în detrimentul rațiunii
Esența: Scurtcircuitarea analizei raționale. Faci tot timpul apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Încurajezi reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat.
Mecanismul: Folosirea registrului emoțional este o tehnică clasică pentru a bloca analiza rațională și, deci, simțul critic al indivizilor.
Scop: Folosirea registrului emoțional permite deschiderea ușii de acces către inconștient pentru a implanta idei, dorințe, temeri, pulsiuni sau comportamente induse.

7. Menținerea publicului în ignoranță și mediocritate. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare
Esența: Un popor educat este un popor periculos.
Mecanismul: Un sistem de învăţământ corupt şi nefuncţional este instrumentul ideal de a tine cetăţenii în ignoranţă şi a manipula opiniile colective după bunul-plac. Asigurarea că publicul este incapabil să înțeleagă tehnologiile și metodele folosite pentru controlul și sclavia sa. Citat (din Silent Weapons for Quiet Wars): „Calitatea educației date claselor inferioare trebuie să fie cât mai slabă și mediocră posibil, astfel încât prăpastia de ignoranță care izolează clasele inferioare de cele superioare să fie și să rămână imposibil de trecut.”

8. Încurajarea complacerii în mediocritate
Esența: E „cool” să fii prost, vulgar și incult.
Mecanismul: Promovarea ideii că este la modă să fii stupid, vulgar și incult. Publicul trebuie să creadă că inteligența și cultura sunt desuete sau elitiste. Televiziunea și rețelele sociale transformă non-valorile în vedete. Majoritatea oamenilor nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă.
Pentru aceasta încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul şi îl ţin legat de emisiuni şi seriale vulgare, ce trag inteligenţa în jos.

9. Auto-învinovățirea. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei
Esența: E vina ta că ești sărac, nu a sistemului.
Mecanismul: A face individul să creadă că este singurul vinovat pentru propria nefericire, din cauza inteligenței, capacităților sau eforturilor sale insuficiente.
Scop: Astfel, în loc să se revolte împotriva sistemului economic, individul se autodevalorizează și se culpabilizează, ceea ce creează o stare depresivă, unul dintre efectele căreia este inhibarea acțiunii. Iar fără acțiune, nu există revoluție! Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă şi sunt uşor de controlat.

10. Cunoașterea indivizilor mai bine decât se cunosc ei înșiși
Esența: Controlul total prin Big Data și psihologie.
Mecanismul: În ultimii 50 de ani, progresele accelerate ale științei au săpat o prăpastie crescândă între cunoștințele publicului larg și cele deținute și utilizate de elitele conducătoare.
Realitatea: Mulțumită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate (plus marile baze de date online), „sistemul” a ajuns la o cunoaștere avansată a ființei umane, atât fizic cât și psihic. Sistemul cunoaște individul obișnuit mai bine decât se cunoaște el însuși. Aceasta înseamnă că, în majoritatea cazurilor, sistemul deține un control mai mare și o putere mai mare asupra indivizilor.
Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare.
Pentru aceasta discreditezi prin toate mijloacele informațiile din mass-media care pot induce această idee.

---

Concluzia: Adevărul e mai dur decât ficțiunea

Poate că Chomsky nu a scris rândurile de mai sus, dar cu siguranță le-ar semna spiritul. De ce? Pentru că realitatea descrisă de Timsit este, de fapt, manualul de operare al societății moderne. Fie că vorbim despre „breaking news” care ascund legi trecute noaptea, fie că vorbim despre influenceri care ne fac să ne simțim inadecvați, mecanismele sunt aceleași.

Întrebarea nu este cine a scris lista. Întrebarea care ar trebui să nu te lase să dormi la noapte este: Câte dintre aceste puncte le-ai bifat, fără să știi, chiar astăzi, în timp ce derulai ecranul telefonului? Ești consumator sau ești produsul? Deșteptarea nu vine de la televizor.