romanian_version
english version
german version
french version
italian version
hebrew version
Facebook
Twitter
Email

DOAR FAPTE. FĂRĂ COMENTARII.
Cu o singură excepție

Azi: 2026-04-21

la multi ani

Doua fumigene și o sfidare pe față

  • Pentru a liniști „reziștii”, sistemul a sacrificat strategic doi pioni: pe Răzvan Cuc, prins cu o șpagă jenant de mică, și pe șeful DNA, cercetat disciplinar într-un ritm „rezonabil” de lent.
  • În timp ce noi ne uităm la artificii, justiția „adevărată” își face treaba: „Mitralieră” e achitat că „fapta nu există” după 19 amânări, iar PSD tace mâlc de frica lui Soroș, nu de bucuria prescripțiilor.
  • Așadar, circul e complet: opoziția AUR vânează diplomele lui Nicușor, foștii miniștri sunt săltați doar când devin inutili, iar baronii de partid își savurează liniștiți impunitatea.
Doua fumigene și o sfidare pe față
Pentru că lucrurile încep să fiarbă chiar pe bune și narativele de mizerie vehiculate de „infecțiile de media” au început să-și cam piardă din tracțiune, păpușarii mentalului colectiv au hotărât să deschidă puțin supapa nemulțumirii publice și să arunce în mulțime două petarde, doar-doar or mai detensiona atmosfera.

Prima fumigenă e legată de grăsuțul Răzvan Cuc, mare mahăr la Transporturi în guvernele Grindeanu și Tudose. Guverne PSD, of course, dar șșșt! nu trebuie să știe nimeni, respectivul fiind anchetat ca „persoană fizică”, nu ca demnitar și, Doamne ferește, nu ca fost ministru PSD. Cea mai populară ispravă a dânsului a fost blocarea avioanelor la sol în ziua moțiunii de cenzură a guvernului Dăncilă.

„Este adevărat. Mi-a cerut să țin avioanele la sol. Mi-a zis să nu vină lumea la moțiune, să inventez probleme tehnice”, a spus atunci Mădălina Mezei, directorul TAROM, normal, demisă instant după declarația buclucașă.

Acum, pentru că nu prea mai e util și a cam rămas singur cuc 🙂 , Cuc s-a trezit brusc cu o acuzație de complicitate la dare de mită, într-un contract de o amărâtă de sumă de 23 de milioane. Șpaga modestă ar fi fost de-abia 6%, adică nici un milion jumătate, un fleac pentru care un demnitar normal la cap, care nici nu s-ar fi dat jos din pat pentru banii ăștia. Asta-i, trecutele vremuri te ajung din urmă dacă nu mai servești util patria PSD.

A doua fumigenă e potențiala cercetare a activității șefului DNA, Marius Voineag, în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder.

„Secția pentru procurori din cadrul CSM a votat, în unanimitate, sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu aspectele privind activitatea procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție semnalate în materialul de presă difuzat de publicația Recorder”, transmite CSM într-un comunicat de presă după ședința de marți. „Urmează ca hotărârea Secției pentru procurori să fie transmisă Inspecției Judiciare pentru a efectua verificări, într-un termen considerat rezonabil” – zice Mediafax.

Aham. Da, termen rezonabil, până se mai fâsâie protestele, vin sărbătorile, apoi niște amânări drăguțe, o procedurică ușor viciată, ș-apoi om vedea. Știm algoritmul.

Între timp, pe principiul ce-i în mână nu-i minciună, fără să piardă vremea, Curtea de Apel București îl achită pe fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu. După 19 (nouăsprezece!) amânări succesive, fapta s-a pierdut în negura vremii, deci, așa cum e și normal, FAPTA NU EXISTĂ!

Da, și ca să nu mai batem atâta apă în piuă cu reforma justiției, suveraniștii de la AUR lansează tot felul de scheme cum că Nicușor Dan n-ar avea licență, ba că trec la formula de gherilă politică de opoziție totală (că până acum era așa, parțială, pe la 65-70% mă gândesc :-), de restul pe cine or fi menajat? Retorică întrebare, stim cu totii…).

Într-un gest de o nobilă abnegație, Sorin Grindeanu a anunțat ieri că Partidul Social Democrat se retrage discret de la microfoane pe tema protestelor din justiție. Motivul? Evident, eterna și fascinanta obsesie a partidului: George Soroș, care stă la pândă să „politizeze” situația.

Așadar, să fie clar: PSD tace mâlc nu pentru că ar fi, prin pură coincidență, principalul beneficiar al tuturor „găurilor” din legislația penală ( vă mai amintiți de cazul Buzatu? ) sau pentru că are un palmares de invidiat la capitolul „corupți salvați miraculos”. Nu, nu. Ei tac din respect pentru puritatea protestului civic, 🙂 , ca să nu cumva să pară că partidul cu cei mai mulți „revoluționari” de carton și baroni de mătase ar avea vreun interes direct ca dosarele să se prescrie pe bandă rulantă.

Protestele continuă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *