De la Romania TV, dintr-un titlu de o schioapă, aflăm despre serviciul militar obligatoriu care-i sperie pe românii din diaspora. Și citim curioși:
„Germania analizează revenirea la serviciul militar obligatoriu, măsură care să răspundă nevoii de extindere a forțelor armate. […] Cetățenii germani de sex masculin cu vârste între 18 și 60 de ani pot fi convocați pentru serviciul militar în situații excepționale, stări de criză sau de apărare națională… Deci, cetățenii germani, nu diaspora. Și, pentru că minciuna trebuie aburită cumva, aflăm:
„Acest lucru a stârnit îngrijorare în rândul românilor, mai ales a celor ce au dublă cetățenie română și germană.” Deci, botoșănenii și vasluienii, aprigi culegători de sparanghel, dar cu cetățenie germană la purtător, sunt profund îngrijorați. Statul german i-ar putea chema sub arme. 🙂
Atât doar că — cu foarte puține excepții — legea germană interzice dubla cetățenie. Dar vânturarea știrilor false legate de serviciul militar obligatoriu dă bine la o anumită parte a consumatorilor de gogoși media.
De la Știripesurse, (printscreen stânga/sus) aflăm că Rusia a încălcat spațiul aerian al Varșoviei, ba chiar a atacat întreaga Polonie. Citim:
„Incidentul s-a produs când avioane militare de la Moscova au încălcat spațiul aerian al Varșoviei în timpul unui atac dur asupra întregii Polonii, inclusiv asupra teritoriilor cele mai apropiate de frontiera estică a Alianței Atlantice. Autoritățile poloneze au declarat „alertă maximă”, iar avioanele poloneze și ale NATO au decolat imediat.”
Autorul articolului o fi fumat ceva înainte și o fi văzut ceva film de război, după. Oare Trump știe? Că suntem in pragul războiului mondial WWWIII ? Și noi, ăștia micii, vom vedea curând câte parale face celebrul articolul 5. 🙂
Informațiile furnizate pe startmedia au un scop informativ general și sunt furnizate fără nicio declarație sau garanție de niciun fel, expresă sau implicită, cu privire la caracterul complet, acuratețea, fiabilitatea, caracterul adecvat sau disponibilitatea informațiilor, produselor, serviciilor sau conexe.
Conținutul prezentat în secțiunea `Excepția StartMedia`
este o opinie și reflectă doar părerea autorului relativ la subiect.
Grafica conținută pe site este destinată utilizării în scopuri informative și nu trebuie interpretată ca fiind o garanție a caracteristicilor produselor sau serviciilor prezentate. Orice încredere acordată acestor informații se face pe propriul risc al utilizatorului. În niciun caz, startmedia nu va fi răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daune, inclusiv, fără limitare, pierderi sau daune indirecte sau consecutive sau orice pierdere sau daune care decurg din pierderea de date sau profituri rezultate din sau în legătură cu utilizarea acestui site web.
Copyright @StartMedia 2024