…pe principiul „a furat, dar a și făcut” sau „despre morți, numai de bine”. Ok, de acord, dacă e vorba de morții Revoluției Române, dar nicidecum despre cetățeanul Iliescu. (despre sindromul Stockholm, aici)

Ce se vede? Operațiunea grețoasă de spălare a imaginii morale a lui Ion Iliescu este în plină desfășurare. Securistii, profitorii și marii corupți de după Revoluție își deplâng fondatorul, pe care nu-l consideră un criminal, ci un mare lider vizionar. În loc să ajungă la închisoare, foștii membri de partid ai lui Ceaușescu au umplut Parlamentul, Guvernul și Justiția, totul datorită grijii părintești a mentorului pe care acum îl jelesc. Sigur, Iliescu i-a ridicat pe ei și la rîndul lor ei au ruinat populația.

Peste o mie de oameni și-au pierdut viața, iar alții, peste cinci mii, au fost grav răniți, deoarece revoluția noastră nu putea avea loc fără „teroriști”. Un pretext folosit de Ion Iliescu și gașca lui de securiști pentru a instaura cu armele în mână controlul asupra statului și pentru a bloca democrația dorită de toți.

Democrația a fost controlată în totalitate timp de cel puțin 10-15 ani de către cei ce făceau plecăciuni lui Ceaușescu, iar această democrație păstrează cicatrici până-n ziua de azi. Ion Iliescu a fost un criminal și o ciumă pentru democrație. Și iată de ce:

În 1989, a fost una dintre principalele figuri și unul dintre cei care au orchestrat „lupta cu teroriștii”, fiind responsabil pentru 1166 de morți, majoritatea civili. În timpul Revoluției, a cerut sprijinul militar sovietic pentru a interveni împotriva „teroriștilor”. Nu e clar ce au făcut rușii, cert e că în țară s-au perindat mii de „turiști”, cel mai probabil ofițeri KGB. Aceștia au desfășurat operațiuni de diversiune și sabotaj pe teritoriul României, pentru a justifica operațiunile în forță împotriva revoluționarilor care doreau o adevărată schimbare de regim. Așa au apărut celebrii teroriști.

Mineriadele din 1990 – A chemat minerii să-i bată pe protestatarii pașnici, după ce a promis că nu va candida la alegeri, dacă revoluția va fi liberă. După ce au luat puterea, și-au schimbat discursul, anunțând că vor candida. Rezultatul a fost șase morți, peste 1.000 de răniți și un adevărat exod al intelectualilor, după vânturarea sloganului „Moarte intelectualilor”. România, din cea mai simpatizată nație, a ajuns paria Europei. Nu se mai uita nimeni la noi , nici cu fundu’. Începea epoca Văcăroiu, a patrulaterului roșu, a țepei Bancorex și a capitalismului de cumetrie. A urmat alungarea din țară a primei generații de contestatari și blocarea lustrației – pct. 8 al Proclamației de la Timișoara.

Întoarcerea Regelui Mihai – Iliescu l-a întors la aeroport pe Rege prima dată în 1990, de Crăciun, apoi i-a permis o scurtă vizită de Paște în 1992, iar în 1994 l-a întors din nou direct în aeroport, după ce l-a numit „un boșorog care trebuie să se vadă de pensie și să ne lase în pace”. Întregul aparat de stat „democratic” a fost reluat cu fosta Securitate comunistă, pentru că „nu erau alții capabili”.

Pentru toate acestea, Iliescu nu ar fi trebuit să fie înmormântat cu onoruri militare, ci lăsat ca istoria să decidă despre el. Nu de alta, dar justiția (aia bine furajată cu banul public) nu a avut curajul să-l judece în timpul vieții. Doliul Național decretat de Guvern este un nou scuipat pe obrazul României. Dar la câți scuipați a încasat mult umilita noastră țară, ce mai contează înca unul. Doliul National ar fi trebuit decretat pentru morții fără vină ai Revoluției și pentru naivii morți, victime ale Mineriadei.

România a evoluat și a ajuns unde este astăzi NU datorită lui Iliescu. Țara noastră și alte state din fostul bloc sovietic au fost Vestul Sălbatic al Europei în anii ’90. Pentru că „nu ne-am vândut țara străinilor”, vașnicii pui de daci autohtoni au devastat-o după pofta inimii. Au falimentat, privatizat haotic și înstrăinat pe arginți puțini tot ce a rămas după Ceaușescu. Pe vremea cizmarului, cu bâta, biciul și sub amenințarea deportării la canal, poporul ăsta a produs lucruri: Combinatul de la Galați, Electroputere Craiova, Uzinele 1 Mai Ploiești, platformele de exploatare marină Gloria, Comtim Timișoara, Reșița, Aro, Dacia, Petrom… Toate astea au fost căpușate, furate, aduse la faliment și apoi vândute pe bani mărunți.
Urmașii Romei se pot mândri cu o rată incredibilă a dezastrelor. Iar urmașii urmașilor Romei, adică gașca Ciolacu, Grindeanu, Stănescu, Neacșu, toți corifeii PSD-ului, fac coadă la mormântul defunctului. Și da, au de ce să îi fie recunoscători. Fără Iliescu, respectivii nu se știe prin ce periferii și-ar fi dus veacul.

Așadar, nu uitați cine a fost Iliescu: un comunist până în măduva oaselor, școlit la Moscova, un criminal care ne-a dat gustul „democrației” pe care Ceaușescu nu o putea oferi, Ceaușescu cel care, nu-i așa, „a întinat înaltele valori ale comunismului și societății socialiste multilateral dezvoltate”.

Și daca am evoluat cât de cât, am făcut-o prin intervențiile Vestului, atunci când Rusia era încă slabă și vulnerabilă. Și dacă URSS-ul nu mai prea avea ce oferi, vrând, nevrând Romania a fost nevoită să se orienteze spre Occident. Fără nici un entuzism din partea bătrînului politruc..

Este trist și dezamăgitor că și astăzi vedem aceleași figuri, aceiași indivizi care au beneficiat direct de pe urma sistemului instaurat de Iliescu, încercând să-și spele conștiința și să-și păstreze avantajele, făcând declarații de bine despre trecut și fiind băgați în seamă. Acești oameni, care au fost parte integrantă a sistemului criminal, sunt profund dezgustători și trebuie să fie trași la răspundere pentru tot răul făcut.

Oare ce simt părinții, fiii, soții și soțiile celor morți la Revoluție?

Până una alta suntem o națiune care organizează funeralii naționale pentru un fost președinte acuzat de crime împotriva umanității, si culmea obrăzniciei ipocrite, unii acuză lipsa de decență a celor ce refuză legitimitatea acestor onoruri. Da, de 1166 de ori avem dreptul să-i refuzăm lui Iliescu circul înmormântării pe afet de tun.

Și încă ceva: pentru singurul președinte român care s-a declarat, public, liber cugetător și ateu, este de-a dreptul jenant numărul de înalte fețe bisericești care se învârt pe lângă sicriul defunctului. Probabil se mizează pe infinita mila a lui Dumnezeu pentru orice păcătos, indiferent de dimensiunea păcatelor. Sau poate nu…