Iată-ne deci în mijlocul unei tragedii absolute – un ciclon care a avut tupeul să nu fie suficient de distructiv pentru gusturile noastre rafinate! Ce dezamăgire cruntă, nu-i așa? Se zice că deșteptul învață din greșeala altuia, omul normal din a lui, și prostul, nici, nici.
După experiența Ashley, dragi proști, suntem condamnați să ne trezim într-o dimineață banală, fără copaci smulși din rădăcini, fără mașini plutind pe străzi și fără casele noastre dragi transformate în piscine improvizate! Ce plictiseală! Unde e adrenalina? Unde e haosul total pe care îl merităm?

Și câte oportunități s-au pierdut!

Gândiți-vă doar la bieții copii, privați de șansa de a-și testa abilitățile de înot în stațiile de metrou inundate! Ce experiență educațională ar fi fost asta! În schimb, sunt nevoiți să stea acasă spre indignarea multor părinți prea ocupați.

Apoi dezolarea profundă a reporterilor TV, pregătiți cu cizme de cauciuc și pelerine impermeabile, așteptând cu sufletul la gură să transmită live din mijlocul apocalipsei. În loc de asta, bieții de ei sunt nevoiți să prezinte știri banale despre o vreme ușor capricioasă. Ce lovitură cruntă pentru audiența lor!

Și ce să mai zicem de serviciile de urgență? Pregătite până-n dinți pentru scenariul cel mai sumbru, acum stau degeaba, plictisitoare și inutile. Unde e adrenalina salvatoare? Unde sunt imaginile eroice cu pompieri salvând pisici din copaci doborâți? De trauma psihologică a meteorologilor nu mai vorbesc. Bieții oameni de știință, care și-au pus reputația în joc prezicând apocalipsa, acum sunt nevoiți să-și ceară scuze și să explice subtilitățile imprevizibile ale vremii. Apoi politicienii. Ce lovitură pentru credibilitatea lor! Cum vor mai îndrăzni să ne mai sperie cu predicții sumbre în viitor? Că doar se știe, o nație se conduce prin frică, asta în afară de cazul în care respectiva nație nu s-a născut cumva gata căcăcită pe dânsa. Caz în care nu mai are nevoie de servicii meteo, de fapt de nici un fel de servicii…

Dar influencerii noștri dragi? Pregătiți cu telefoanele încărcate la maximum, visând la story-uri dramatice din mijlocul furtunii, acum sunt nevoiți să posteze poze banale cu cafele și apusuri. Unde e conținutul viral? Unde sunt like-urile generate de dezastru? Unde-i relevanța și expunerile? Unde sunt miile de ‘doamne ferește’ și mâinile împreunate?

Dar cea mai mare tragedie e, fără îndoială, lipsa oportunității de a ne plânge săptămâni la rând despre incompetența autorităților în fața dezastrului. Ce vom face acum cu toată această energie negativă acumulată? Cum vom mai hrăni spiritul nostru cinic și pesimist fără un dezastru natural pe măsură? Huo, turul doi înapoi! eventual, dar tot sună cam sictirit în lipsa unui șir de mașini duse în neant de apa învolburată.
Am pierdut șansa de a ne uni ca națiune în fața adversității. Fără un dușman comun sub forma unui ciclon nemilos, cum vom mai simți acea solidaritate de trei zile, atât de caracteristică poporului nostru? Suntem condamnați să rămânem divizați și cinici, lipsiți de oportunitatea de a ne îmbrățișa (metaforic, desigur) vecinii în timp ce ne plângem de pagube.

Dar stați, avem totuși o consolare – putem face mișto pe internet. Pentru că dimineața am făcut ochi…și nimic. Sigur, bulgarii ăia de la Elenite probabil că se distrează de minune reconstruindu-și casele și viețile. Noi, în schimb, suntem blocați aici, îngropați în plictiseală și-n ziua cârtiței. Nasol!

Așa că haideți să ne plângem în continuare de acest ciclon slab și neinspirat. Cum îndrăznește să nu ne ofere dezastrul promis? Unde e respectul pentru așteptările noastre apocaliptice? Următorul ciclon ar face bine să ia notițe și să vină pregătit cum trebuie. Altfel, va avea de-a face cu furia teribilă a tastaturiștilor dezamăgiți!

PS. Speranțele încă nu-s pierdute. Pe ici pe colo, încă mai plouă cu peste 100l/m2. Prin ceva subsoluri mai intră apa, și niște norocoși sunt salvați din calea viiturii. Băieți și fete, țineți deci mobilele și tastaturile aproape. Pentru că nu-i așa, fiecare influencer are în borsetă microfonul de mareșal. Și speră că până la urmă Barbara nu se lasă. Că până acum, Barbara e mai degrabă gargara…