După bătălia de la Piața Unirii , Nicușor este indiscutabil pe val. Și cum în prag de alegeri nu e recomandabil să te pui rău cu boboru’, toate panaramele politice, de la vechii reziști, până la cei care i-ar lua gâtul instant (o metaforă totuși 🙂 ) se înghesuie să bage capul în poză. Toți sunt de acord cu referendumul pe care Nicușor il vrea pus in practică. Cu diverse grade de susținere: de la aprobare necondiționată (USR), apoi tardivele regretele ale PNL-ului, până la mierosul Ciolacu – da, zice el, este o inițiativă binevenită, suntem de acord, dar….bla, bla bla.

Ei și după „darul” de rigoare, vin amendamentele. Care țintesc să golească de conținut, sau măcar să-i dilueze demersul. E adorabil să vezi cum comentatori și analiști cu ștaif(?) pornesc vijelios cu laude și aprobări, numai ca să sfârșească cu îndoieli, sfaturi de bine sau recomandări onctuoase. Mai sunt și talibani get-beget, dar asta-i deja altă categorie.

Un lucru e sigur. Nicușor Dan incepe să joace politic. De data asta muuult mai pe față. Și se profilează ca singurul lider credibil al opoziției ce va urma. Și pentru că viitorul pare cam mic, negru și ne bate la ușă, e de bine. Pentru că alte alternative nu prea sunt. Asta-i.