Adică judecătorii nu pot împărți dreptatea decât dacă au buzunarele pline. Și pline nu oricum, ci burdușite de bani. Salarii de 4-5 ori mai mari decât salariile medii, pensii de 6-7 ori mai mari decât pensia medie pe economie. Plus servicii medicale gratuite, nenumărate sporuri, transport, chirii, medicamente gratis, le pierzi șirul. Că la o adică, orice lege care atentează la un bănuț din purcoalele de bani care le populează conturile devine brusc neconstituțională, e atacată – ați ghicit – în justiție și nu poate fi aplicată.

După nefericitul interviu dat de nefericita judecătoare Costache, șefa CSM-ului, înțelegem că:

1. O pensie propusă de 11.000 de lei pentru un judecător e mică; reamintim că pensia medie în România este undeva mai puțin de 3000 de lei;
2. Judecătorii, ca să-și facă datoria, nu sunt motivați de profesionalism, cinste, integritate morală, ci musai trebuie să le îndopăm conturile cu bani, nu cumva să fie tentați de păcatul corupției;
3. Judecătorii sunt unici, nu se compară cu vulgul societății, nu-s comparabili nici cu perele, nici cu merele, și deci, irepetabili fiind, trebuie tratați ca atare;
4. Ca să ajungă magistrați, aceștia sunt obligați la munci de neînțeles pentru muritorii de rând, apoi au niște restricții pe care cu greu vulgul le-ar putea îndura. În traducere, aceștia nu mai pot face un ban lateral, un șmen ceva, la un cabinet de avocatură, consultanță etc. Atât doar că respectiva judecătoare minte, orice magistrat poate avea și o carieră universitară, nici aia de neglijat din punct de vedere financiar, vezi binecunoscutul Tudorel Toader.

Și nici n-ar fi așa o problemă cu salariile magistraților. Cu pensiile, da, sigur este o problemă, dar baiul cel mare e că justiția nu-și face treaba. Reformulez, dacă ești un neica nimeni din Urlați, judecătorul își face treaba pronto, problema e atunci când în proces intră un barosan, mai mic sau mai mare, atunci (semi)eșecul e previzibil și aproape garantat. Exemple câte vrei: dosarul lui Florin Secureanu, cel care fura zilnic bani din casieria spitalului Malaxa, reluat de la zero după 8 ani de judecată, după decizia Curții de Apel București. (de aici).

Sau cazul Piedone, care face câțiva ani pușcărie în procesul Colectiv. În baza unei decizii definitive. Mă rog, atunci era. În fine, nu chiar așa de definitivă se pare, se mai meșterește ceva, vine o sentință a CSM-ului și anulează totul. Fapta nu există – zice noua sentință, doar anii petrecuți de Piedone în pușcărie rămân. Deci după justiția română, azi e albă, mâine e neagră. Și pentru rebuturile astea de judecată nu-i nimeni răspunzător. Ce învățăm de aici? Că în RO, definitivul funcționează numai pentru proști, pentru băieții deștepți cu voie de la stăpânire, întotdeauna se găsește ceva, o excepție, o eroare de fond, un avocat șmecher sau un judecator maleabil și ductil.

Sau, cazul Ursu (de aici), sau judecătoarea și drogurile, (de aici) sau cazul Emil Gânj, autorul a două omoruri cu pedeapsa suspendată, condamnat din nou și lăsat în libertate de blânda justiție.
Sau cazul Iorgulescu, când judecătoarele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea și Adriana Ispas, au anulat condamnarea de aproape 14 ani de închisoare a lui Mario Iorgulescu pentru omor, în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Și victima devine la fel de vinovată ca și ucigașul. Motivarea? „Tânărul nu a intenționat să omoare pe cineva și nu a folosit bolidul Aston Martin ca pe un ‘mijloc în scopul suprimării vieţii victimei’”. Diferența este că omorul se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani, iar uciderea din culpă în formă agravată – de la 2 la 7 ani, potrivit Codului penal. (de aici).

În fine, nu mai vorbesc de dosarul Revoluției, deschis și redeschis, abandonat de facto și reluat de nu mai știu de câte ori. Asta-i justiția pe care fraierii au apărat-o în stradă pe vremea lui Dragnea.

Apropo de treaba făcută de justiție, tare curios aș fi dacă cineva competent ar lua la studiu mai multe decizii produse de judecători. S-ar putea să aibă o surpriză uriașă. Zic din postura unuia care pe pielea proprie a experimentat o decizie în baza unor legi care nu aveau nici în clin nici în mânecă cu contextul procesului respectiv. Pe baza zicerii mulți văd, puțini pricep.

La trei zile de la interviu, CSM-ul reacționează penibil și spune că declarațiile au fost scoase din context. Minciună, Costache zice clar: „Îmi asum, pensia de 11.000 de lei e mică pentru un judecător„. Cu gurița ei zice, se poate viziona pe site-ul DIGI. Dar e mai ușor să minți proștii în față decât să recunoști un adevăr.

Și da, trebuie să ai obraz de șmirghel să afirmi cu seninătate că ești mai presus de semenii tăi, doar pentru că te crezi mai presus de lege, chiar dacă tu trebuie să înfăptuiești legea. Așa se întâmplă când pui lupul paznic la oi. Până una-alta, câteva sute de milioane de euro din PNRR depind de bunul simț al magistraților. Sute de milioane de care am beneficia poate, noi neunicii, vulgul societății. Dar, după cum se arată, slabe speranțe sunt. Asta-i.