Dosarul de la 10 august urmează același traseu ticălos, lamentabil, caracteristic altor dosare cu miză mare din ultimele decenii, precum cele ale Mineriadei și Revoluției: este tergiversat până când o să devină irelevant.
Timp de cinci ani, dosarul a așteptat pasiv pe raft, apoi a fost aruncat în instanță și a stat un an întreg în Camera Preliminară — un an în care, conform legii, trebuia să se fi soluționat în maximum două luni. În tot acest timp, făptașii și-au văzut liniștiți de cariere, în timp ce victimele s-au tot rugat de justiție, fără succes.

Abia pe 26 iunie, Tribunalul Militar București a decis, după un proces de zeci de luni și multe amânări, începerea judecății — dată care, bineînțeles, nu are valoare finală. Decizia nu e încă definitivă, iar parcursul rămâne o perpetuă stare de așteptare, într-un joc pervers între interesele celor implicați și aparența de democrație.

Conform portalului instanței, Tribunalul Militar și-a afirmat competența, explicând că e „competent” să judece cazul și că totul s-a făcut „legal,” chiar dacă întrebări incomode despre întârzieri și interese ar putea fi puse. Dosarul a zăcut un an în Camera Preliminară, deși legea impune un termen de două luni, iar motivele acestor amânări scandaloase sunt clare: foștii șefi ai Jandarmeriei, Cucoș și Sindile, lansează în repetate rânduri cereri de amânare, unele chiar penibile și „caragioase,” pentru a-și prelungi salariile și pozițiile, în timp ce victimele rămân să-și caute dreptatea într-un sistem care pare mai interesat să întârzie și să acopere, decât să judece. În realitate, ce se întâmplă este o obstructionare mascata a justiției, la care slujbașii justiției au pus botul într-o veselie.

Pe ideea „timpul trece,” salariile ne intră by default, iar prescripția se apropie cu pași repezi. Apoi, uitarea.

Corupția ucide: „Pe 10 august 2018, sute de mii de oameni au ieșit în stradă împotriva corupției, abuzului de putere și asaltului împotriva Justiției Independente. Răspunsul statului? Gaze lacrimogene, tunuri cu apă, violență nejustificată. Peste 400 de răniți, printre care și jurnaliști, copii, trecători. Printre victime, Ilie Gâzea, care a murit din cauza intoxicației cu gaz la câteva zile distanță. În 2022, procurorii au stabilit că intervenția Jandarmeriei a fost nejustificată. Cu toate acestea, dosarul a fost tergiversat ani la rând. În octombrie 2026, dacă nu se face dreptate, va interveni prescripția răspunderii penale, iar cei vinovați vor scăpa nepedepsiți.”

Marian Rădună, activist civic: „10 august. Au trecut 7 ani și vinovații sunt liniștiți, unii cu pensii speciale și angajați ulterior prin alte sisteme de “securitate” șamd… Fix peste un an, se prescriu faptele din dosarul plimbat între parchete și tergiversat ani la rând. Am fost audiat în 2018 și anul ăsta, în primăvară. Faptele se prescriu și oamenii își văd de treabă!”

Ca de obicei, liderii politici, Carmen Dan, ministru de interne, și Liviu Dragnea, fostul șef al PSD și președintele Camerei Deputaților, au fost scoși basma curată.

Ce mai fac (o parte) din responsabili? Iată:
Colonelul Sebastian Cucoș era, la momentul protestelor din 10 august, șeful Jandarmeriei Române; acum e tânăr și brav pensionar, la frumoasa vârstă de 46 de ani. Mă întreb ce pensie o avea domnul?

Colonelul Ionuț Cătălin Sindile este un alt personaj-cheie în coordonarea jandarmilor din Piața Victoriei, tot pensionar din motive medicale, se pare, la vârsta fragedă de 43 de ani.

Speranța Clișeru, fostă prefectă a Capitalei, este considerată de unii a fi cea care a dat ordinul ca jandarmii să intervină în forță a fost numită consilier al Gabrielei Firea și apoi membru în Consiliul de Administrație al Termoenergetica SA, o companie din subordinea Primăriei București.

Viața merge înainte, morții cu morții, viii cu viii, dreptatea cu capul spart.

Așa se face că, abia după șase ani de la eveniment, cel puțin teoretic, începe procesul adevărat, cu audierea victimelor și martorilor. În timp ce justiția pare mai degrabă o glumă proastă, aceste tergiversări flagrante ridică întrebări legitime despre cine are cu adevărat interes să evite o condamnare și să facă actul de dreptate irelevant. Întrebările sunt, da, perfect legitime, dar, din păcate, retorice. Pentru că, în realitate, justiția nu vrea. Asta-i.