Așadar, ce mai face Vladimir cel Mic? Peste stepele rusești s-a lăsat o liniște atât de groasă încât poți auzi cum ruginește restul de mândrie imperială. Sau poate e doar sunetul cablurilor de internet tăiate, metoda tradițională prin care Kremlinul îi explică poporului că „nu s-a întâmplat nimic, dormiți liniștiți, moartea e o onoare”.

Industria Fricii și Marele Portocaliu de la Washington

Suntem prea ocupați să ne uităm la Orientul Mijlociu, în timp ce la Washington, fostul „rege al tranzacțiilor” pare să fi uitat codul de la seif. Donald Trump, odinioară marele maestru al zgomotului, cel care promitea că va rezolva totul dintr-o pocnitură de degete, a devenit o notă de subsol în propriul său manual de PR. Promisiunile lui bombastice s-au topit la fel de repede ca încrederea aliaților, lăsându-ne cu imaginea unui bătrân care pozează blesfamatoriu în Isus, după o ceartă penibilă cu papa Leon.

Frica de Rusia a fost o afacere excelentă. Toată lumea a făcut bani: generalii din Vest au primit jucării noi, media a vândut panică la marea publicitate, iar Putin a primit o chirie gratuită în mințile tuturor. Dar e greu să mai sperii pe cineva când ursul tău are nevoie de premergător ca să iasă din bârlog.

Mitul „Valorilor” și Realitatea Feudală

• Ursul de Hârtie: Am hrănit cu toții acest mit al superputerii, dar dacă ștergi poleiala găsești un stat care are PIB-ul Italiei, dar ambițiile lui Genghis Han. Italia măcar ne dă paste bune; Rusia ne dă doar discursuri despre „decadența Occidentului” în timp ce își amanetează viitorul către Beijing la preț de dumping.
• Trumpismul la Apus: Credibilitatea lui Trump, acel „aliat” al imaginii de forță, s-a volatilizat odată cu incapacitatea lui de a mai livra altceva în afară de postări incoerente. Cine ar fi crezut că „America First” va ajunge să însemne, de fapt, „America Last and the Least, in the same time”. Din păcate noi, naivii care am crezut în băieții buni de la Hollywood, am cam luat-o în barbă de la Peter Thiel și Curtis Yarvin.
• Religia Banului și a Tămâiei: Kremlinul a reușit imposibilul: a transformat ortodoxia într-o divizie de marketing pentru imperialismul de eșec. Patriarhul stropește tancuri cu apă sfințită, sperând probabil că rugăciunea va înlocui piesele de schimb care nu mai vin din cauza sancțiunilor. Este privilegiul sclavului rus: să creadă că mizeria lui e o misiune divină, în timp ce stăpânii lui își numără arginții în Bahamas.

Superputerea în Faliment Tehnic

Adevărata „superputere” a Rusiei astăzi? Capacitatea de a trăi pe credit de imagine când ești deja în executare silită. Războiul de „trei zile” s-a transformat într-un coșmar de patru ani, unde eroii sunt declarați dezertori post-mortem ca să nu li se plătească pensiile văduvelor. O rublă care valorează mai puțin decât hârtia pe care e tipărită și o elită de foști securiști care se închină singurului zeu care nu cere post: Banul.

În final, rămânem cu un tablou grotesc: un imperiu care pierde teren, dar care strigă că e nemuritor și un președinte american care își caută relevanța pierdută printre teorii ale conspirației. Ursul, cam jigărit, nu mai pare așa înspăimântător, e doar insalubru prin mizeria pe care o produce.

„Diferența dintre a cuceri lumea și a o umple de cioburi e singurul lucru pe care propaganda refuză să-l explice celor care încă mai aplaudă din tribune.”