E cam așa: americanii, întotdeauna gata oricând să implementeze democrație, preferabil de la mare altitudine, au reușit în Iran și Venezuela două lovituri de imagine și de proiectare a forței. Bune amândouă, dar discutabile din punct de vedere militar. Precizia chirurgicală mai dă uneori cu virgulă în dreptul pagubelor colaterale și al rezultatelor concrete.

În Iran, de ex. nu-i deloc sigur că potențialul nuclear a fost distrus sau măcar redus semnificativ. În Venezuela, mai-marii petrolului îi cam dau cu „meh” împăratului portocaliu de la Washington DC. Și niciuna dintre lovituri n-ar fi reușit fără inside intelligence sau, mai pe românește, fără trădare din interior. Vorbim de cea mai veche „tehnologie” militară, singura care nu ruginește și nu are nevoie de update de software. De ce să te chinui cu planificare sofisticată când poți cumpăra un general nemulțumit cu promisiunea unei vile în Miami?

Și Trump zice că el e dreptul internațional. Miercuri seară, 7 ianuarie 2026, Donald Trump a acordat un interviu de aproape două ore pentru The New York Times. Patru reporteri, niciun consilier de comunicare. La un moment dat, reporterii l-au întrebat dacă există limite ale capacității sale de a folosi forța militară americană oriunde în lume.

Răspunsul a fost: „Yeah, there is one thing. My own morality. My own mind. It’s the only thing that can stop me.” („Da, există un singur lucru. Propria mea moralitate. Propria mea minte. Este singurul lucru care mă poate opri.”)

Și a continuat: „I don’t need international law. I’m not looking to hurt people.” („Nu am nevoie de drept internațional. Nu caut să rănesc oameni.”)

Când reporterii au insistat, întrebând dacă administrația sa trebuie totuși să respecte dreptul internațional, Trump a răspuns: „I do. It depends what your definition of international law is.” („Trebuie. Depinde care e definiția ta pentru dreptul internațional.”)

Acestea nu sunt declarații scoase din context. Sunt fragmentele centrale ale unui interviu în care președintele Statelor Unite a explicat, cu o claritate pe care rareori o întâlnim în politică, cum vede el lumea și locul Americii în această lume.

E fascinant cum dreptul internațional devine subit extrem de flexibil, ca o bandă de cauciuc, în funcție de cine ține capătul ei. Remarcabil cum Donald a dat cu flit tendinței marilor puteri de a-și acoperi faptele reprobabile cu o perdea de minciuni plauzibile. No need for that, pur și simplu dacă vreau eu, așa va fi. Ludovic al XIV-lea, „Regele Soare”, cu a lui „L’État c’est moi!”, pare doar un penibil precursor.

Între timp, se pare că ICE are licence to kill, no matter what, rușii cu ceva petroliere lipsă la inventar se simt cam decredibilizați (Dughin dixit) și exersează Orșenik pe amărâții de ucraineni, iar nemții… ei bine, nemții, încă de la invazia Crimeii, au mirosit ceva și, pe tăcute, se pregătesc la greu. Drone ieftine și performante, inteligență artificială, rachete de croazieră, tancuri reproiectate rapid după chix-ul primelor Leoparduri în Ucraina. Concurență la greu cu americanii. Drept pentru care Pentagonul, fără explicații, închide canalele de comunicație cu armata germană. Nice.
Da, în plus achiziționează de la Israel sistemul Iron Dome pe care il pun în funcțiune în timp record. Așa, pentru orice eventualitate.

România cică se înarmează, da’ în slow motion. Obuziere de la coreeni? Minunat. Marea șansă tot de la Hanwha vine: producție K9, mașină de război Redback, 80% transfer de tehnologie, sute de milioane investiții. Oferta sună a genul de afacere pe care o refuzi doar dacă ai o pasiune secretă pentru echipamente second-hand reșapate la preț de nou. Dar generalii noștri competenți au probabil alte priorități, pensiile speciale sau alegerea nuanței perfecte de kaki pentru uniformele de paradă. Dacă ne refuză coreenii și se duc (iar) în Polonia, nu-i nimic. Noi suntem obișnuiți să privim trenul cum pleacă din gară și să spunem că oricum voiam să mergem pe jos, că e mai sănătos.

Cireașa de pe tortul geopolitic: Groenlanda și Taiwanul. Trump are nevoie de Groenlanda, nu pentru ca ar avea nevoie neaparat militar sau de resurse, ci doar că vrea să o aiba a lui. Pur și simplu. Ca să și-o agațe la butonieră la viitoarele alegeri intermediare din America. Un trofeu.
Zice Trump în interviu: „Ownership is very important. Because that’s what I feel is psychologically needed for success. Ownership gives you things and elements that you can’t get from just signing a document.” („Proprietatea e foarte importantă. Pentru că asta simt că e necesar psihologic pentru succes. Proprietatea îți dă lucruri și elemente pe care nu le poți obține doar semnând un document.”)

Când (sau dacă) se va sparge buboiul acolo, noi vom fi probabil extrem de ocupați să dezbatem în CSAT dacă e constituțional să cumpărăm praștii sau dacă trebuie să facem o licitație publică contestată de trei ori. Până atunci, strategia națională rămâne neschimbată: „pregătim discursul (sau limba)”. E o tactică veche, de supraviețuire. Dacă nu poți să-i bați, măcar să-i feliciți convingător când intră pe poartă.

Deci da, viitorul sună bine, dar cam are ton de ocupat. Și nici mesajul robotului nu sună încurajator. Asta-i.