Și iată cum oportunitatea naște un model de bussines. În anul 2022, mass-media din Germania a prezentat situația unui bărbat de 60 de ani din Magdeburg, care a fost suspectat că a primit aproape 90 de doze de vaccin anti-COVID-19 pentru a obține certificatele corespunzătoare și a le vinde ulterior unor clienți reticenți în privința vaccinării împotriva noului coronavirus.
În traducere liberă acesta s-a supus vaccinării multiple profitând de fobia anti-vaccinistă a unor fraieri și furnizarea certificatelor contra cost doritorilor.
Si bineinteles falsificarea identitatii pînă la urmă a fost descoperita.
O anchetă judiciară a fost deschisă împotriva acestui bărbat pentru acuzaţii de fraudă, dar până în prezent nu a fost luată nicio măsură penală.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Friedrich-Alexander din oraşele Erlangen şi Nurnberg într-un studiu publicat luni în revista medicală britanică The Lancet Infectious Diseases afirmă – culmea! că sistemul imunitar al individului a cărui identitate nu a fost dezvăluită – funcţionează perfect.
Parchetul german a strâns probe referitoare la 130 de vaccinări efectuate într-un interval de nouă luni, însă individul în cauză a afirmat că, de fapt, a primit 217 injecții cu opt vaccinuri anti-COVID-19 distincte, inclusiv toate variantele de seruri cu ARN mesager, pe parcursul a 29 de luni.
Potrivit unor teorii ştiinţifice, un exces de vaccinări ar putea să ducă la o scădere a eficienţei celulelor imunitare, deoarece acestea ar putea să se obişnuiască cu anticorpii. Cu toate acestea, pacientul german a prezentat „concentraţii semnificativ mai mari” de celule imunitare şi anticorpi împotriva virusului COVID-19 decât grupul de control. Nu s-au înregistrat efecte secundare după administrarea vaccinului anti-COVID.
Germanul nu a avut nicio reacţie adversă după cele 217 de doze de vaccin. Nu a prezentat oboseală şi nu a fost niciodată testat pozitiv cu COVID-19. Cu toate acestea, cercetătorii avertizează împotriva hipervaccinării şi spun că acest caz nu ar trebui extrapolat.
Caitjan Gainty, specialist în istoria vaccinurilor de la Universitatea King’s College din Londra, a declarat că nu a auzit de nimeni care să fi primit mai multe vaccinuri decât pacientul german. Virusologul Spyros Lytras de la Universitatea din Tokyo a menţionat că germanul este cea mai vaccinată persoană raportată până acum şi că un astfel de caz nu se va repeta prea curând.
Informațiile furnizate pe startmedia au un scop informativ general și sunt furnizate fără nicio declarație sau garanție de niciun fel, expresă sau implicită, cu privire la caracterul complet, acuratețea, fiabilitatea, caracterul adecvat sau disponibilitatea informațiilor, produselor, serviciilor sau conexe.
Conținutul prezentat în secțiunea `Excepția StartMedia`
este o opinie și reflectă doar părerea autorului relativ la subiect.
Grafica conținută pe site este destinată utilizării în scopuri informative și nu trebuie interpretată ca fiind o garanție a caracteristicilor produselor sau serviciilor prezentate. Orice încredere acordată acestor informații se face pe propriul risc al utilizatorului. În niciun caz, startmedia nu va fi răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daune, inclusiv, fără limitare, pierderi sau daune indirecte sau consecutive sau orice pierdere sau daune care decurg din pierderea de date sau profituri rezultate din sau în legătură cu utilizarea acestui site web.
Copyright @StartMedia 2024